English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Colindătorii au păşit pragul Ministerului Apărării

Colindătorii au păşit pragul Ministerului Apărării



CHIŞINĂU, Decembrie 26, 2011 — Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a primit luni, 26 decembrie, cete de colindători care au urat de bine ministrului şi angajaţilor Armatei Naţionale cu ocazia Crăciunului şi Anului Nou.

Primii care au adus atmosfera sărbătorilor de iarnă în incinta Ministerului Apărării au fost colindătorii din Ştefan —Vodă şi Chişinău. Aceştia au venit în costume naţionale şi au fost echipaţi cu tobe, bice, clopoţele, precum şi măşti. După datina străbună, aceştia au colindat şi urat de sănătate, belşug şi la mulţi ani apărătorilor ţării.

Colindătorii au interpretat rînd pe rînd un recital de urături şi o scenetă tradiţională de Anul Nou, cu dansul ursului. Tinerii au dansat şi cîntat în spiritul tradiţiilor transmise din generaţie în generaţie, iar toate urăturile lor au fost pline cu vorbe de duh şi învăţături de care omul să-şi amintească tot anul, dacă vrea să-i meargă bine.

Ministrul Apărării i-a ascultat cu zîmbet pe colindători, iar după colindat, urat şi semănat, Vitalie Marinuţa le-a dat artiştilor bani în pungă. La această trecere dintre ani, simbol al speranţei şi al schimbării, Vitalie Marinuţa i-a îndemnat pe colindători să mai vină şi le-a dorit tuturor ca anul care vine să fie mai bun pentru fiecare cetăţean al Republicii Moldova.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare