English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Realitatea războiului în fotografia – document

Realitatea războiului în fotografia – document



CHIŞINĂU, Februarie 29, 2012 – O expoziţie de fotografie - document dedicată împlinirii a 20 de ani de la declanşarea conflictului armat de la Nistru a fost inaugurată miercuri, 29 februarie, la Centrul de Cultură şi Istorie Militară.

În cadrul expoziţiei cu genericul "La un pas de război, la un pas de pace", sînt prezentate peste 100 de fotografii – document, care surprind chipuri şi destine prin care transpare realitatea cruntă a războiului şi eroilor căzuţi în luptele de la Nistru.

Autorul expoziţiei, maestrul în fotografie Tudor Iovu, a declarat că expoziţia este un omagiu adus tuturor participanţilor la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova.

„Îmi puneam zilnic viaţa în pericol, dar riscul făcea parte din profesia mea. Eram mîndru că am ocazia să arăt lumii întregi ce se întîmplă în Moldova, deşi eram şocat de ceea ce vedeam pe front”, a afirmat Tudor Iovu.

Prezent la eveniment, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a accentuat că fotografiile vernisate reprezintă istoria dureroasă a ţării, iar memoria celor care au şi-au sacrificat viaţa pe altarul libertăţii Patriei va rămîne veşnic vie.

„Această expoziţie de fotografie – document reflectă trecutul dureros al istoriei naţionale. Consider că războiul din regiunea transnistreană este un episod pe care conştiinţa publică şi memoria noastră colectivă nu trebuie nici să-l ascundă, nici să-l falsifice, nici să-i diminueze semnificaţiile. Avem datoria să înţelegem şi să ne asumăm toate momentele şi lecţiile trecutului pentru că numai aşa putem construi un viitor mai bun”, a subliniat ministrul Apărării.

Expoziţia de fotografie - document cu tematica "La un pas de război, la un pas de pace", este organizată de Centrul de Cultură şi Istorie Militară în colaborare cu maestrul în fotografie Tudor Iovu şi publicaţia Adevărul. Fotoreporterul de război a fixat pe sute de metri de film evenimentele de acum două decenii. Fotografiile - document făcute în prima linie a ostilităţilor militare vor fi expuse timp de o lună.

Fotoreporterul Tudor Iovu s-a născut pe 5 octombrie 1948 în satul Ciopleni, Criuleni. A absolvit Universitatea de Stat din Moscova, Facultatea de Foto-jurnalistică. Din 1990 colaborează cu Agenţia Reuters. A obţinut Premiul Mare şi medalia de aur la concursul de fotografie militară FOTOARM-97, organizat de NATO.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare