English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Conferinţă ştiinţifică dedicată războiului de pe Nistru

Conferinţă ştiinţifică dedicată războiului de pe Nistru



CHIŞINĂU, Martie 1, 2012 - Războiul de la Nistru este un capitol tragic din istoria poporului nostru, iar noi trebuie să păstrăm vie memoria şi onoarea celor care s-au sacrificat pentru idealurile naţionale. Declaraţia a fost făcută de ministrul Apărării Vitalie Marinuţa, în cadrul Conferinţei ştiinţifice cu genericul „20 de ani de la începutul acţiunilor de luptă de la Nistru pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova (1992)”, desfăşurată joi, 1 martie, la Centrul de Cultură şi Istorie Militară.

Evenimentul organizat în comun de către Ministerul Apărării şi Academia de Ştiinţe a Moldovei, a reunit academicieni, istorici cu renume şi participanţi ai evenimentelor tragice de la Nistru.

Printr-o serie de comunicări de valoare aceştia au trecut în revistă premisele, desfăşurarea şi consecinţele războiului pentru apărarea independenţei şi integrităţii Republicii Moldova, cu accent pe ideea că acţiunile întreprinse în cei 20 de ani au menirea de a aduce omagiu celora care au suferit şi de a stabili adevărul fără echivoc.

În ciuda tuturor speculaţiilor, războiul de la Nistru nu a avut motive etnice sau religioase, iată de ce este greşit să-l identificăm cu alte conflicte din spaţiul ex-sovietic, a menţionat Mariana Şlapac vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe.

Tema conferinţei ştiinţifice a fost completată şi de alte aspecte printre care cel diplomatic, argumentat de către Anatol Ţăranu, doctor conferenţiar de la Institutul de Istorie, Stat şi Drept, sau cel ar războiului, formulat de către Andrei Covrig, Asociaţia Dreptului Umanitar din Republica Moldova.

În războiul din 1992 au participat circa 29.000 de persoane, dintre care 287 au decedat: 198 de militari din Armata Naţională şi 89 persoane din cadrul MAI, iar 284 au rămas invalizi de gradele I, II şi III.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare