Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Militarii „asaltaţi” de curiozitatea copiilor

Militarii „asaltaţi” de curiozitatea copiilor



CHIŞINĂU, Aprilie 19, 2012 — Copiii din gimnaziul-internat nr. 2 din Chişinău au vizitat pentru prima dată brigada de infanterie „Ştefan cel Mare”, astăzi 19 aprilie, unde au avut parte de surprize frumoase pregătite de către militarii Armatei Naţionale.

Circa 40 de copii cu vîrsta cuprinsă între 5-16 ani, au avut posibilitatea să se familiarizeze cu viaţa şi activitatea militarilor, condiţiile de instruire, tehnica militară din dotarea unităţii militare, să participe împreună cu militarii la un joc amical de fotbal, iar la final au servit un prînz ostăşesc şi au primit în dar dulciuri şi fructe.

Comandantul brigăzii „Ştefan cel Mare”, colonelul Ion Doţenco, a salutat micuţii vizitatori pe teritoriul unităţii şi le-a urat bun venit. „Am hotărît să stabilim o prietenie între brigada „Ştefan cel Mare” şi gimnaziul internat nr. 2. Le-am organizat un program interesant, iar militarii le vor vorbi despre cine sîntem, ce facem şi care este misiunea noastră. Intenţionăm să avem o colaborarea de lungă durată cu această instituţie. Ne bucurăm că copiii sînt mulţumiţi, vedem zîmbete pe feţele lor. În funcţie de posibilităţile noastre şi programul copiilor, ne vom strădui să le facem astfel de surprize nu doar de sărbători sau în vacanţă, dar şi în zile obişnuite”, a menţionat colonelul Doţenco.

La rîndul său, doamna Maria Gruian, educator la gimnaziul-internat, a mulţumit pentru organizarea evenimentului, accentuînd că este foarte bine să se organizeze astfel de activităţi. „Copiii au văzut asemenea echipament doar în filme şi în fotografii. Elevii sînt foarte curioşi să afle cît mai multe despre armată, mai ales că avem mulţi băieţi care, cu siguranţă, vor face armata”.

Întrebat ce i-a plăcut cel mai mult în unitatea militară, elevul, Ion Cazacu de 13 ani, a răspuns:” Am rămas entuziasmat de sălile în care se antrenează militarii, armamentul din dotarea brigăzii şi prînzul ostăşesc foarte gustos. Mi-a plăcut să joc fotbal cu ofiţeri adevăraţi! Sînt pentru prima dată într-o unitate militară. Aş vrea să văd cum se antrenează militarii, să aflu cît mai multe despre viaţa lor, pentru că voi veni şi eu să fac armata!”.

Tot în această săptămînă, militarii din cadrul Direcţiei Inspecţie Generală, au venit cu dulciuri şi jucării, în şcoala-internat din oraşul Cahul, pe care o patronează din anul 2003. Aici studiază circa 300 de copii cu deficienţe de auz, cu vîrsta cuprinsă între 7-18 ani. Directoarea şcolii, doamna Olga Apostu, a mulţumit militarilor Armatei Naţionale pentru fidelitatea cu care vin în fiecare an, de sărbători, să aducă zîmbete pe buzele copiilor.

De asemenea şi militarii din cadrul Academiei Militare „Alexandru cel Bun” au oferit Casei de copii „Preafericitul Iosif” de pe lîngă Mănăstirea Hîncu, din municipiul Chişinău, rechizite şcolare, cozonaci, dulciuri, jucării şi un şir de alte lucruri utile micuţilor.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare