English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Onor la tricolor!

Onor la tricolor!



CHIŞINĂU, Aprilie 27, 2012 — Efectivul Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major al Armatei Naţionale a marcat Ziua Drapelului de Stat în cadrul unei ceremonii militare, desfăşurate vineri 27 aprilie, la sediul Ministerului Apărării.

Sfinţirea Drapelului de Stat şi arborarea tricolorului pe catarg au fost elementele cheie ale evenimentului. În cadrul ceremoniei militare, Drapelul de Stat a fost purtat de patru militari şi prins de catarg. Colţurile drapelului au fost legate de funia catargului, iar un sobor de preoţi a ţinut un serviciu divin şi o rugăciune de binecuvîntare.

Înaintea arborării drapelului, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa, a îngenuncheat şi a sărutat tricolorul în acordurile imnului de stat al R. Moldova.

Ministrul Apărării a declarat că tricolorul este simbolul statalităţii şi independenţei R. Moldova, iar cinstirea tricolorului este sacră pentru militarii Armatei Naţionale.

„Militarii Armatei Naţionale au un respect deosebit pentru drapelul ţării care simbolizează pentru noi lupta de secole pentru libertate a poporului nostru. Îmi doresc ca toţi cetăţenii R. Moldova să aibă acelaşi respect pentru drapelul ţării, pentru că a onora tricolorul înseamnă să-ţi onorezi ţara în care te-ai născut”, a accentuat ministrul Apărării.

De menţionat că astăzi ceremonii festive de arborare a drapeului R. Moldova au avut loc în toate unităţile militare ale Armatei Naţionale din garnizoane Chişinău, Bălţi, Cahul şi Ungheni. În paralel cu ceremoniile festive, pentru militarii Armatei Naţionale au fost organizate manifestări educative despre istoria tricolorului şi diverse expoziţii.

Drapelul de Stat al R. Moldova reprezintă o pînză dreptunghiulară, formată din trei fîşii de dimensiuni egale, dispuse vertical în următoarea succesiune a culorilor de la hampă: albastru (azuriu), galben, roşu. Albastrul simbolizează speranţa la mai bine a locuitorilor acestui plai. Galbenul cum e lanul pîrguit semnifică bogăţia poporului, iar roşul ne aminteşte de sîngele vărsat pentru libertate.

Drapelul de stat al Republicii Moldova este asemănător cu cel al Andorei și Ciadului, dar evident nu are nici o legătură cu acestea. Este de asemenea asemănător cu cel al României, dar diferă prin proporția dintre lățime și lungime (1:2, al Republicii Moldova față de 2:3 al României), prin nuanța albastrului (cobalt în România) și prin prezența stemei Republicii Moldova pe culoarea galben.

Ziua Drapelului naţional al Republicii Moldova este sărbătorită la 27 aprilie. Sărbătoarea a fost instituită de Parlamentul de la Chişinău la 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputaţii primului legislativ.

 


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare