English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Studenţii Colegiului Naţional de Război vizitează R. Moldova

Studenţii Colegiului Naţional de Război vizitează R. Moldova



CHIŞINĂU, Mai 11, 2012 — Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a primit vineri, 11 mai, la sediul Ministerului Apărării, un grup de studenţi ai Colegiului Naţional de Război din SUA, aflaţi în R. Moldova într-o vizită de familiarizare.

Ministrul Apărării a salutat prezenţa studenţilor americani în R. Moldova şi s-a arătat convins că această vizită va aprofunda cunoştinţele lor în domeniul de apărare şi securitate din această regiune.

„În calitate de viitori lideri în cadrul Guvernului SUA, este important să aveţi o înţelegere clară a proceselor democratice derulate în plan mondial. Din acest punct de vedere, am convingerea că în rezultatul vizitei în R. Moldova veţi obţine informaţii corecte despre toate aspectele vieţii social-politice din ţara noastră, dar şi rolul R. Moldova în contextul arhitecturii moderne de securitate prin prisma conflictelor îngheţate”, a accentuat ministrul Apărării.

Totodată, în timpul aflării la Ministerul Apărării, studenţii americani au fost familiarizaţi cu aspecte concrete din activitatea Armatei Naţionale, cu accent pe prezent şi perspective. În acest sens, au fost prezentate rolul şi misiunile, etapele transformării, stadiul programelor de modernizare şi principalele misiuni ale Armatei Naţionale.

De asemenea, au fost trecute în revistă principalele realizări obţinute de Ministerul Apărării în reforma militară, iar conducerea Ministerului Apărării a subliniat că asistenţa continuă oferită Armatei Naţionale de SUA, prin diverse programe de asistenţă tehnică şi de instruire militară, a impulsionat reforma iniţiată în sectorul de apărare.

Şeful Direcţiei politică de apărare şi planificare a apărării, locotenent-colonel Vladimir Ababii, a comunicat că pe agenda studenţilor de la Colegiul Naţional de Război din SUA, este prevăzută o vizită de familiarizare în Batalionul 3 infanterie independent al Forţelor de Menţinere a Păcii, dislocat în Coşniţa.

„Studenţii americani vor fi familiarizaţi cu mandatul operaţiunii de pacificare din Zona de Securitate a R. Moldova, infrastructura subunităţii şi dotarea cu echipament şi tehnică militară. În acest context, comandamentul unităţii va prezenta un briefing informativ cu privire la misiunea Batalionului din Coşniţa şi specificul îndeplinirii serviciului militar la posturile de menţinere a păcii”, a specificat sursa citată.

De menţionat că studenţii Colegiului Naţional de Război din SUA se află în R. Moldova în perioada 9 – 11 mai, iar această vizită face parte dintr-un program regional de studii în R. Moldova şi Ucraina.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare