English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Brigada “Ştefan cel Mare” la 20 de ani

Brigada “Ştefan cel Mare” la 20 de ani



Chişinău, 20 octombrie 2012 — „Timpul care a trecut de la fondarea Armatei Naţionale şi a brigăzii ‚Ştefan cel Mare’ nu au fost uşoare, însă trebuie să ne concentrăm spre viitor. Obiectivul Guvernului Republicii Moldova este ca Armata Naţională să fie bine pregătită, să fie compusă din ofiţeri şi soldaţi bine instruiţi, dotaţi cu tot necesarul pentru ca să-şi facă datoria de apărători ai ţării”. Declaraţia a fost făcută de prim-ministrul Vlad Filat în cadrul ceremoniei festive prilejuită de aniversarea a XX-a de la crearea brigăzii „Ştefan cel Mare” din Chişinău.

Vlad Filat a felicitat efectivul de militari în termen şi prin contract cu ocazia sărbătorii şi a mulţumit celor care în 1992 au stat la baza formării brigăzii. „Le mulţumesc celor care au avut înţelepciunea şi capacitatea să fondeze brigada ‚Ştefan cel Mare’. Le mulţumesc soldaţilor care cu demnitate îndeplinesc serviciul militar în această unitate”, a menţionat prim-ministrul Republicii Moldova.

În cadrul evenimentului, Premierul a înmînat diplome Guvernamentale şi a inaugurat un tir de tip închis, unde militarii îşi vor perfecţiona măiestria.

La rîndul său, primul preşedinte al ţării, Mircea Snegur, a menţionat că Brigada de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare” a fost constituită în timpuri complicate pentru Republica Moldova, atît pe plan intern, cît şi pe cel extern. „A fost greu, dar bazele puse atunci dau roadă astăzi. Astăzi avem o armată bine înzestrată şi cu soldaţi pregătiţi”, a subliniat MirceaSnegur.

La eveniment a participat conducerea Armatei Naţionale, militari care au executat serviciul militar în brigada „Ştefan cel Mare”, ataşaţi militari acreditaţi în R. Moldova, elevi şi studenţi din municipiul Chişinău, dar şi părinţi ai ostaşilor în termen. Oaspeţii s-au familiarizat cu infrastructura, baza materială de instrucţie, tehnica militară, armamentul şi patrimoniul din dotarea brigăzii.

Brigada „Ştefan cel Mare” a fost creată la 16 octombrie 1992.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare