English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Ministerul Apărării şi Liceul „Orizont” vor coopera în domeniul educaţional

Ministerul Apărării şi Liceul „Orizont” vor coopera în domeniul educaţional



Chişinău, 31 octombrie 2012 — Ministerul Apărării şi Liceul Teoretic „Orizont” au încheiat un acord de colaborare în domeniul educaţional.

Documentul, semnat de ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, şi directorul general al liceului „Orizont”, Turgay Şen, prevede colaborarea celor două instituţii pe segmentul educaţiei militaro-patriotice, precum şi înmatricularea copiilor militarilor Armatei Naţionale la studii în liceul teoretic „Orizont”.

Potrivit ministrului Apărării, acordul respectiv este o premieră pentru instituţia militară şi oferă facilităţi copiilor militarilor, care vor să obţină studii de calitate la un preţ accesibil. „Este un proiect social, destinat elevilor cu potenţial, dar care nu dispun de resurse financiare suficiente. Astfel, copiii militarilor vor achita doar 50% din costul studiilor, iar copiii militarilor căzuţi la datorii vor învăţa gratuit. Sperăm că asemenea acorduri vor fi semnate şi cu alte licee, dar şi instituţii de învăţămînt superior din ţară”, a specificat ministrul Apărării.

Sursa citată a adăugat că instituţia militară se obligă să organizeze activităţi în domeniul educaţiei militaro-patriotice în instituţia de învăţămînt, a căror obiectiv va fi familiarizarea liceenilor cu activitatea instituţiilor de stat din Republica Moldova, în special cu cea a Ministerului Apărării. „Ne propunem să organizăm în cadrul liceului seminare şi lecţii cu tematică specifică serviciului militar, cu elemente demonstrative ale artei militare. Totodată, elevii de liceu vor putea vizita unităţile militare, expoziţiile din cadrul Centrului de cultură şi istorie militară şi vor participa la evenimente care vor oferi o imagine completă despre Armata Naţională”, a menţionat ministrul Apărării.

La rîndul său, directorul general al Liceului Teoretic „Orizont”, a declarat că în cei 20 de ani de prezenţă în învăţămîntul moldovenesc, instituţia pe care o conduce s-a remarcat prin competitivitate şi studii de cea mai înaltă calitate, acest lucru fiind demonstrat de rezultatele elevilor la olimpiadele naţionale şi internaţionale. „Este datoria noastră să oferim posibilitate, prin facilităţi concrete, copiilor ofiţerilor şi subofiţerilor moldoveni. Este un proiect de colaborare între MA şi Liceul Teoretic „Orizont” şi vom fi foarte bucuroşi să încadrăm în instituţia noastră copii ai celor care se află în serviciul cetăţenilor Republicii Moldova”, a spus Turgay Şen.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare