Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Întrevedere Marinuţa - Harrington-Buhay

Întrevedere Marinuţa - Harrington-Buhay



Chişinău, 23 aprilie 2013 – Ministrul Apărării în exerciţiu, Vitalie Marinuţa, a avut o întrevedere cu Nicola Harrington-Buhay, Coordonator Rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Reprezentant Permanent al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova.

Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul actual al cooperării dintre reprezentanţa ONU şi ţara noastră, cu accent pe menţinerea păcii şi securităţii la nivel internaţional. „Participarea Republicii Moldova în misiuni de menţinere a păcii sub egida ONU reprezintă o dovadă a aspiraţiilor statului în promovarea stabilităţii şi securităţii în lume, obiectivul regăsindu-se în lista de priorităţi ale Armatei Naţionale”, a spus Vitalie Marinuţa.

Ministrul Apărării a specificat că instituţia militară doreşte să-şi amplifice prezenţa în operaţiuni de acest gen, avînd capabilităţile şi pregătirea necesare, fapt demonstrat de prestaţia militarilor moldoveni în misiunile ONU din Sudan, Liberia şi Coasta de Fildeş, la care au participat începînd cu 2003.

La rîndul său, Nicola Harrington-Buhay a apreciat profesionalismul pacificatorilor moldoveni, demonstrat în 10 ani de participare în operaţiuni de stabilizare şi menţinere a păcii. „Pentru ţările mici, cum este Republica Moldova, prezenţa în cadrul misiunilor este o oportunitate de a contribui activ la fortificarea păcii în ţările afectate de conflicte”, a spus Nicola Harrington-Buhay.

În 2013 marcăm 10 ani de prezenţă a militarilor Armatei Naţionale în operaţiuni cu mandat ONU. Cu acest prilej, Ministerul Apărării organizează la 29 mai, de Ziua Pacificatorului ONU, o serie de activităţi, care vor avea ca scop informarea societăţii despre contribuţia ţării noastre în cadrul operaţiunilor de stabilizare şi menţinere a păcii.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare