English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Parteneriat moldo-american în domeniul apărării

Parteneriat moldo-american în domeniul apărării



Chişinău, 3 mai 2013 - Armata Naţională a Republicii Moldova şi Garda Naţională a statului Carolina de Nord (GNCN), SUA, au semnat astăzi, la sediul Ministerului Apărării, un Memorandum de înţelegere privind instituirea parteneriatului între unităţile celor două structuri militare.

Memorandumul a fost semnat de şeful Marelui Stat Major, Comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Vitalie Stoian şi Comandantul Gărzii Naţionale a Carolinei de Nord, generalul-maior Gregory Lusk.

Documentul prevede extinderea relaţiilor de colaborare dintre Republica Moldova şi SUA în domeniul securităţii şi apărării, cu accent pe consolidarea relaţiilor interpersonale dintre ofiţerii inferiori, subofiţerii moldoveni şi americani, precum şi promovarea înţelegerii reciproce între unităţile structurilor militare vizate.

Totodată, memorandumul prevede stabilirea a trei parteneriate distincte între următoarele unităţi ale Armatei Naţionale şi GNCN: Batalionul 22 de menţinere a păcii – Batalionul 105 de Poliţie Militară, Batalionul cu Destinaţie Specială „Fulger” – B/1/ 20 Compania Forţe Speciale şi Brigada 2 de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare” – Brigada 130 de Suport.

Documentul semnat specifică: unităţile menţionate vor identifica oportunităţi de dialog, mijloace de interoperabilitate prin schimbul de proceduri de Operare Standard şi Tactici, precum şi prin posibilităţile de instruire a efectivului unităţilor implicate.

Cele şase unităţi partenere urmează să identifice oportunităţi pentru participare în comun la exerciţii sau operaţii militare internaţionale, în scopul promovării cooperării în domeniul securităţii.

Cooperarea dintre GNCN şi Armata Naţională a Republicii Moldova a demarat în 1996.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare