Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Tradiţia Nopţii Europene a Muzeelor în Armată Naţională

Tradiţia Nopţii Europene a Muzeelor în Armată Naţională



CHIŞINĂU, Mai 20, 2013 — La Centrul de Cultură şi Istorie Militară a Ministerului Apărării a fost consemnată, la 18 mai, Noaptea Europeană a Muzeelor, eveniment internaţional la care participă şi instituţiile muzeistice de la noi din ţară.

Prezent la eveniment, Ministrul Apărării în exerciţiu, Vitalie Marinuţa, i-a îndemnat pe numeroşii oaspeţi, printre care şi copii dornicii să cunoască istoria seculară a neamului, să păşească mai des pragul Muzeului Militar şi să se conducă de faptele strămoşilor noştri. „Fără trecut nu există viitor, iar vitrinele muzeului militar ne vorbesc, cu lux de amănunte, despre acţiunile glorioase ale înaintaşilor noştri”, a mai spus ministrul Marinuţa, în deschiderea manifestaţiei.

Programul nocturn de la Muzeul Militar al Armatei Naţionale a oferit scene inedite din bătălii, cu costumaţii ale trecutului. Împătimiţii de istorie au urmărit un program inedit de divertisment, cu oşteni în costume naţionale, buciume, alai de toboşari şi gornişti, înscenări de lupte medievale, defilare cu torţe. Totodată, ei au avut posibilitatea să viziteze expoziţiile temporare de icoane, arme albe, drapele, stindarde istorice, precum şi cea mai recentă expoziţie, a evoluţiei aparatajului audio-video. Totuşi cartea de vizită a acestei instituţii de cultură a armatei o constituie unica expoziţie permanentă din Republica Moldova dedicată eroilor căzuţi pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova — „Martirii neamului”.

Pentru a spori interesul faţă de vestimentaţia arhaică, absolut toţi doritorii au avut posibilitatea să facă poze, alături de oşteni îmbrăcaţi în straie medievale şi personaje istorice.

Muzeul Militar organizează Noaptea Muzeelor din 2008, iar în acest an, în calitate de coorganizator, a participat şi Muzeul Serviciului Vamal.

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes, iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare