Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  21 ani de topografie militară

21 ani de topografie militară



CHIŞINĂU, 31 mai 2013 — Centrul topografic al Armatei Naţionale a marcat aniversarea a 21-a de la creare, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul unităţii militare.

Prezent la eveniment, şeful interimar al Comandamentului Forţelor Terestre, colonelul Mihail Semionov, a declarat că topografia militară este un element indispensabil al Armatei Naţionale, fără de care nu ar fi posibilă realizarea misiunilor ce stau în faţa unităţii militare. „Deşi, din punct de vedere numeric, este una dintre cele mai mici unităţi militare, a demonstrat ca nu cantitatea, ci calitatea reprezintă principiul de bază al personalului civil şi militar. Acest lucru este dovedit de proiectele numeroase, desfăşurate la nivel naţional, dar şi internaţional, prin participarea la aplicaţii şi exerciţii militare, precum şi în misiuni de menţinere a păcii mandatate de ONU”, a spus colonelul Semionov.

Colonelul Semionov a apreciat munca efectivului în cadrul lucrărilor topogeodezice şi cartografice, importante pentru dezvoltarea Armatei Naţionale, subliniind prestaţia adusă la realizarea programului internaţional MGCP, la crearea reţelelor naţionale în sistemul de coordonate WGS 84, inventarierea loturilor de pămînt ce aparţin Armatei Naţionale, ridicarea topografică a aeroportului Mărculeşti pentru includerea acestuia în sistemul de coordonate WGS 84. Totodată, şeful interimar al Comandamentului Forţelor Terestre a solicitat continuarea pregătirii secţiilor Centrului topografic militar, în scopul îndeplinirii angajamentelor internaţionale, implementării sistemului de perfecţionare profesională a ofiţerilor şi subofiţerilor şi asigurării activităţilor de sprijin ale Armatei Naţionale.

Cu ocazia aniversării a 21-a de la formare, efectivul unităţii a primit diplome de merit şi mulţumiri din partea Comandantului Armatei Naţionale. La eveniment au participat şi veterani ai armatei care au îndeplinit serviciul militar în unitatea respectivă.

Centrul Topografic Militar a fost format la 28 mai 1992. Misiunea unităţii este de a asigura cu hărţi şi date geospaţiale Marele Stat Major al Armatei Naţionale, marile unităţi, unităţi şi instituţii militare, de a executa măsurările topografice de teren şi a asigura topo-geodezic trupele de artilerie.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare