English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Învăţămîntul militar discutat la Ministerul Apărării

Învăţămîntul militar discutat la Ministerul Apărării



CHIŞINĂU 9 iulie 2013 - Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a avut, astăzi, o întrevedere cu un grup de experţi ai Agenţiei de Standardizare a Alianţei Nord-Atlantice (NATO), în cadrul căreia s-a discutat dinamismul implementării planului de modernizare educaţională a Academiei Militare a Forţelor Armate “Alexandru cel Bun”.

În cadrul întrevederii, părţile au discutat despre rezultatele obţinute în procesul de modernizare a instituţiei de învăţămînt militar şi obiectivele stabilite pentru anul 2014 în domeniul învăţămîntului militar. În acest context, ministrul Vitalie Marinuţa a solicitat asistenţa experţilor NATO în elaborarea şi implementarea curriculumului pentru studiile de doctorat în domeniul apărării în conformitate cu standardele occidentale, precum şi extinderea colaborării în sfera instruirii militarilor Armatei Naţionale.

Oficialii Organizaţiei Nord-Atlantice au evidenţiat dinamica foarte bună a dezvoltării Academiei Militare “Alexandru cel Bun” din ultimii ani. Experţii NATO au trecut în revistă bilanţul activităţilor realizate în perioada anilor 2009-2013 care prevede: elaborarea curriculumului de studii pentru ciclul de bază şi ciclul doi de studii masterat, instruirea cadrelor didactice ale academiei la Şcoala NATO din Germania, dezvoltarea sistemului de învăţămînt avansat distribuit la distanţă, prin purtarea negocierilor cu Comunitatea Consorţiumului Parteneriatului pentru Pace (PpP).

Procesul de modernizare a Academiei Militare a început în anul 2009, obiectiv inclus în Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) şi are ca scop trecerea la standardele de educaţie occidentale.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare