Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Declaraţia de presă a Comandantului Armatei Naţionale privind decesul soldatului Mihai Uşurelu

Declaraţia de presă a Comandantului Armatei Naţionale privind decesul soldatului Mihai Uşurelu



“Un soldat al Armatei Naţionale a fost rănit mortal vineri, 12 iulie, în rezultatul unei împuşcături cu arma din dotare produsă de un coleg de serviciu. Accidentul a avut loc în Brigada Infanterie Motorizată “Moldova” din municipiul Bălţi. Numele soldatului decedat este Mihai Uşurelu, în vîrstă de 19 ani, şi este originar din satul Duşmani, raionul Glodeni.

Ancheta preliminară a stabilit că vineri, 12 iulie, în timpul executării serviciului de gardă, la ora 21.50, după încărcarea armelor şi instructajul efectuat de către şeful gărzii, caporalul de schimb nr.2, împreună cu militarii de gardă, au plecat pentru efectuarea schimbului la posturile 3 şi 4 în parcul auto al unităţii militare.

La sosirea în parc, schimbul a fost regulamentar oprit de către santinela postului nr.3, pentru a confirma că persoanele respective au dreptul de acces la post pe timp cu vizibilitate redusă, conform Regulamentului serviciului de garnizoană şi de gardă.

După ce santinela s-a convins că persoana ce se apropia era caporalul de schimb, a permis acce­sul la post. În timp ce caporalul de schimb şi santinela postului 3 se pregăteau de raport, soldatul Uşurelu, care era santinelă la postul 4, a părăsit postul, deplasîndu-se spre postul 3. Caporalul de schimb a somat santinela să nu părăsească postul, dar ostaşul nu a reacţionat şi a continuat deplasarea. În acel moment, fără comandă şi într-un mod spontan, un militar de gardă a ieşit fără permisiune din formaţie, a încărcat arma şi, fără somaţie, a efectuat un foc în direcţia soldatului Uşurelu. Ca rezultat, ostaşul a căzut la pămînt, sîngerînd în regiunea abdomenului.

Şeful gărzii a acordat primul ajutor. Aproximativ în 5 minute după incident, soldatul a fost transportat la Spitalul Clinic Militar Central, filiala Bălţi. Ulterior, la 30 de minute după acordarea ajutorului medical, conducerea spitalului a transportat rănitul la spitalul clinic municipal din localitate. În pofida tuturor măsurilor întreprinse de către medici, soldatul Uşurelu a decedat. Din constatările preventive ale medicilor, glonţul a pătruns în corp sub un unghi de 45o , de jos în sus, ceea ce arată că tragerea nu a fost efectuată direct în victimă.

Comandamentul brigăzii a informat imediat pe linie de comandă şi operativă conducerea Armatei Naţionale şi Procuratura Militară. Pe marginea acestui caz a fost intentat un dosar penal. Totodată, ministrul Apărării Vitalie Marinuţa a dispus desfăşurarea unei anchete administrative pentru a elucida circumstanţele producerii accidentului.

Ministerul Apărării regretă profund acest caz tragic şi exprimă condoleanţe familiei îndurerate în legătură cu decesul soldatului Mihai Uşurelu. Este o pierdere grea pentru familie, iar conducerea Armatei Naţionale va face tot posibilul pentru a susţine familia îndoliată în aceste momente dificile.

Fiind interogat de către membrii comisiei interne, militarul care a executat tragerea a recunoscut fapta comisă şi a explicat că a tras accidental din armă, încălcînd astfel grav prevederile Regulamentului serviciului de garnizoană şi serviciului de gardă. La moment, militarul se află în stare de şoc şi nu poate oferi mai multe detalii despre cele întîmplate. Colegii de serviciu declară că cei doi militari erau prieteni.

Doamnelor şi domnilor, în final, vreau să vă asigur că noi, conducerea Ministerului Apărării şi Armatei Naţionale, tratăm cu maximă seriozitate acest accident tragic şi sîntem alături de părinţii, fratele şi sora, lui Mihai Uşurelu. Noi vom depune toate eforturile şi vom întreprinde toate măsurile necesare pentru a elucida cauzele şi circumstanţele producerii accidentului, în comun cu Procuratura Militară.”

 


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare