Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Noi performanţe la „Rapid Trident 2013”

Noi performanţe la „Rapid Trident 2013”



CHIŞINĂU, 18 iulie, 2013 — Militarii moldoveni au executat, în perioada 16-18 iulie, misiuni tactice, salturi cu paraşuta şi operaţiuni de stabilizare, în cadrul fazei active a exerciţiului multinaţional „Rapid Trident 2013”, care se desfășoară la Centrul internaţional de pregătire pentru operațiuni de menţinere a păcii „Yavorov” din regiunea Lviv, Ucraina.

Superiorul contingentului Armatei Naţionale, maiorul Sergiu Cirimpei, a comunicat că paraşutiştii moldoveni au efectuat salturi de stabilizare cu paraşutele tip DPC, precum şi salturi în cădere liberă din elicopterul MI-8 şi aeronava C-160, de la înălţimea 700 şi, respectiv, 3500 de metri, folosind sistemele de paraşutare MC 5.

Şeful serviciului desant-paraşutare din cadrul Brigăzii 95 forţe aeropurtate, Armata Ucrainei, locotenent-colonelul Andrei Zaharov, a apreciat profesionalismul militarilor moldoveni, demonstrat în cadrul exerciţiului multinaţional. „A devenit deja o tradiţie să ne antrenăm şi să efectuăm salturi împreună cu paraşutiştii din Armata Naţională a Republicii Moldova. Militarii moldoveni sînt bine pregătiţi şi au o experienţă de invidiat, în special, la efectuarea salturilor cu sistemele de paraşutare MC 5”, a spus locotenent-colonelul Zaharov.

În acelaşi timp, militarii din Batalionul 22 de Menţinere a Păcii au executat misiuni la punctele de comandă şi control, de escortare a convoiului, realizare a cordonului şi operaţiuni de cercetare-patrulare.

Infanteriştii şi paraşutiştii polonezi, români, britanici, cît şi cei ucraineni, au subliniat importanţa schimbului de experienţă, în cadrul unor exerciţii multinaţionale de acest tip, la care contingentele internaţionale au posibilitatea să se familiarizeze cu diferite tipuri de armament pentru misiuni, cu numeroase tehnici de prevenire şi acţiune în situaţii neprevăzute.

În cadrul exerciţiului multinaţional „Rapid Trident” sînt implicaţi circa 1300 de militari din 19 ţări. Armata Naţională a Republicii Moldova a detaşat la aceste aplicaţii peste 60 de militari.

„Rapid Trident 2013” se desfăşoară în perioada 8-19 iulie şi este un exerciţiu multinaţional de menţinere a păcii în spiritul Parteneriatului pentru Pace, iar Armata Naţională participă la acesta din 2007.

 


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare