Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Lansare de carte în medicina militară

Lansare de carte în medicina militară



CHIŞINĂU, 3 septembrie 2013 — Albumul „Spitalul Clinic Militar Central” şi alte 8 cărţi de medicină au fost prezentate în cadrul evenimentelor dedicate marcării a 22 de ani de la formarea Armatei Naţionale.

Referinţele bibliografice în domeniul medicinii, inclusiv militare, reprezintă preocupările medicului chirurg, docent al Spitalului Clinic Militar Central, domnul Andrei Leşco pentru promovarea noului în medicină, bazat pe progresul tehnologic, pe educarea medicală şi instruirea chirurgicală.

Prezent la eveniment, Vitalie Marinuţa, ministru al Apărării, a apreciat munca nobilă a chirurgului Andrei Leşco şi transpunerea cercetărilor în format didactic. „Avem nevoie şi trebuie să preţuim asemenea medici care se dedică cauzei medicinii militare şi îşi dau sufletul pentru pacienţi. Cărţile editate reprezintă roadele unei vieţi de chirurg devotat profesiei”, a menţionat Vitalie Marinuţa.

Medicul chirurg Andrei Leşco a declarat la eveniment că raţiunea muncii depuse de domnia sa a fost de a se exprima, în manieră cît mai simplă şi uşor de înţeles, astfel încît cititorul să poată compara o metodă sau alta şi să obţină un ajutor în plus, la soluţionarea unor situaţii sau cazuri ce ţin de medicină. „Toate abordările şi explicaţiile de rigoare sînt însoţite şi de sfaturi practice, pentru ca potenţialii cititori să dispună de soluţii oportune în situaţiile care impun intervenţia medicinii”, a menţionat medicul militar.

Cărţile chirurgului Andrei Leşco, printre care „Ghid de prim ajutor medical”, „Cu bisturiul pe post de peniţă”, „Medicina militară”, „Litiaza biliară şi colecistectomia laparoscopică”, precum şi altele, au fost deja donate în spitalele raionale şi instituţiile de profil din întreaga ţară.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare