Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Exerciţii de desant aerian la Mărculeşti

Exerciţii de desant aerian la Mărculeşti



Chişinău, 10 septembrie 2013 — Trupele cu destinaţie specială ale Armatei Naţionale execută, în perioada 10-11 septembrie curent, salturi de brevetare şi de antrenament la Baza de Aviaţie „Decebal” din Mărculeşti.

Potrivit comandantului Batalionului cu Destinaţie Specială „Fulger”, maiorul Sergiu Cirimpei, în prima zi, militarii din cadrul unităţii au efectuat, salturi de antrenament din categoria cu cord şi cădere liberă, din aeronava AN-2, aflată în dotarea Armatei Naţionale, cu viteza de zbor de 120 km/h, de la înălţimea de 1200 şi 3000 metri.

Maiorul Cirimpei a specificat că antrenamentele respective reprezintă faza a III-a a Cursului de calificare a Forţelor Speciale. “A treia paraşutare este cea de brevetare, care atestă calificarea de „paraşutist militar” şi dă dreptul la brevet şi insignă de paraşutist. Brevetarea presupune formarea la militari a deprinderilor practice pentru executarea paraşutărilor prin efectuarea a trei salturi”, a spus maior Cirimpei.

Sursa a mentionat că, pe parcursul antrenamentelor, militarii din cadrul Batalionului cu Destinaţie Specială „Fulger” vor efectua peste 80 de salturi folosind sistemul de paraşutare MC-5 de producţie americană.

De la începutul anului, militarii batalionului “Fulger” au efectuat peste 600 de salturi, inclusiv cu armamentul din dotare.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare