Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Miniştrii apărării ai Republicii Moldova şi României au convenit asupra necesităţii menţinerii nivelului înalt al cooperării bilaterale (VIDEO)

Miniştrii apărării ai Republicii Moldova şi României au convenit asupra necesităţii menţinerii nivelului înalt al cooperării bilaterale (VIDEO)



Chișinău, 21 septembrie – Miniştrii apărării al Republicii Moldova şi României, Vitalie Marinuţa şi Mircea Duşa, au convenit, în urma întrevederilor de lucru de la Bucureşti, asupra necesităţii menţinerii nivelului înalt al cooperării bilaterale între cele două instituţii militare, precum şi asupra iniţierii unor proiecte noi în domeniul cooperării bilaterale.

Vitalie Marinuţa a menţionat că este ferm convins că relaţiile bilaterale dintre armatele Moldovei şi României se vor dezvolta în ascensiune şi vor aduce beneficii ambelor instituţii.

La rândul său, ministrul Mircea Duşa, a reiterat sprijinul instituţiei pe care o conduce în desfăşurare proiectelor de colaborate care sunt în proces de implementare sau urmează a fi iniţiate. În acest context, ministrul român al apărării a confirmat o dată în plus disponibilitatea acordării a 9 burse pentru instruirea practică a tinerilor piloţi din cadrul Armatei Naţionale, precum şi examinarea posibilităţii de acordare a unor burse suplimentate la instituţiile naţionale de învățământ militar superior pentru cadrele militare ale Armatei Naţionale.

Vitalie Marinuţa şi Mircea Duşa au făcut un schimb de opinii şi pe marginea proiectelor acordurilor de cooperare militară bilaterală în domeniul învăţământului şi al informaţiilor clasificate, specificând că semnarea acestor documente va deschide noi perspective ale colaborării dintre militarii români şi cei moldoveni.

La Bucureşti ministrul Vitalie Marinuţa a avut întrevederi oficiale cu Consilierul Prezidenţial, şeful Departamentului Securităţii Naţionale, Administraţia Prezidenţială, Iulian Fota, şi ministrul Afacerilor Externe al României, Titus Corlăţean. În cadrul întrevederilor, cei doi oficiali au evidenţiat nivelul remarcabil al relaţiei bilaterale, atât în planul dialogului politic, cât şi în cel al cooperării sectoriale, salutând cooperarea extinsă la nivelul ministerelor apărării.

Oficialii români au reiterat sprijinul deplin pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi pentru atingerea obiectivelor de etapă avute în vedere pentru apropiatul summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie 2013.

Ministrul Titus Corlăţean a asigurat că intrarea în vigoare, cât mai rapid posibil după summit-ul de la Vilnius, a noului cadru contractual între Republica Moldova şi Uniunea Europeană rămâne un obiectiv de primă importanţă pentru România. „Chişinăul poate conta, ca şi până acum, pe întregul nostru angajament în această direcţie”, a precizat ministrul Titus Corlăţean.

În timpul aflării sale la Bucureşti, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a vizitat Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” şi Academia Tehnică Militară, unde s-a familiarizat cu programele şi condiţiile de studii, precum şi a discutat despre posibilitatea realizării, prin intermediul Academiei Militare „Alexandru cel Bun” a unor proiecte comune în domeniul educaţional.

Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Vitalie Marinuţa, a efectuat, la invitaţia omologului său roman, Mircea Duşa, în perioada 19 – 20 septembrie curent, o vizită în România.

 


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare