Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  CCD al Ministerului Apărării va inaugura o secţie a medicilor de familie

CCD al Ministerului Apărării va inaugura o secţie a medicilor de familie


Chişinău, 23 octombrie 2013 - Centrul Consultativ-Diagnostic (CCD) al Ministerului Apărării va inaugura, începînd cu luna ianuarie 2014, o secţie a medicilor de familie, care va oferi asistenţă medicală gratuită, nu doar militarilor Armatei Naţionale, dar şi locuitorilor din municipiul Chişinău.

Potrivit şefului CCD Ion Targon, secţia medicilor de familie va fi dotată cu utilajul şi echipamentul medical necesar, iar personalul structurii date va fi format din trei medici şi şase asistente medicale. „CCD dispune de specialişti în cardiologie, chirurgie, stomatologie, neurologie, oftalmologie, precum şi pediatrie. În caz de necesitate, vom putea oferi consultaţii în orice problemă de sănătate”, a subliniat Targon.

Pînă în prezent, peste 1300 de persoane au depus cereri, pentru a fi deserviţi la secţia medicilor de familie din cadrul CCD, capacitatea maximă a acesteia fiind de patru mii de pacienţi.

În luna septembrie a anului curent, Compania Naţională de Asigurări în Medicină a anunţat că, pînă în octombrie, toţi cetăţenii Republicii Moldova îşi pot alege un alt medic de familie sau pot schimba instituţia curativă.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare