English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Republica Moldova şi Serbia au semnat un acord de colaborare în domeniul militar

Republica Moldova şi Serbia au semnat un acord de colaborare în domeniul militar



Belgrad, 5 decembrie 2013 - Republica Moldova şi Serbia au semnat Acordul de cooperare între guvernele celor două state în domeniul militar. Documentul a fost semnat la 4 decembrie curent, în Belgrad, de către miniştrii Apărării Vitalie Marinuţa şi Nebojsa Rodic.

În opinia celor doi demnitari, documentul va permite crearea cadrului legal pentru stabilirea unor relaţii de colaborare dintre instituţiile militare ale Moldovei şi Serbiei în domeniul militar.

În cadrul întrevederii bilaterale, Vitalie Marinuţa şi Nebojca Rodic, au subliniat interesul celor două instituţii de a stabili, în timpul cel mai apropiat, relaţii de cooperare în domeniile prioritare, cum ar fi politica de apărare şi securitate, ştiinţa şi tehnică militară, educaţia şi instruirea militară, precum şi medicina şi economia militară.

Potrivit lui Nebojca Rodic, armata sîrbă este interesată de experienţa colegilor din Republica Moldova privind implementarea unor programe de modernizare a structurii militare, în conformitate cu standardele internaţionale, care permit o interoperabilitate eficientă cu partenerii, în cadrul diferitelor exerciţii sau misiuni internaţionale. „Fiind un stat european, trebuie să implementăm standardele euro-atlantice sau europene, deoarece fără ele nu vom putea reforma eficient armata şi asigura o colaborare bună cu partenerii. Şi experienţa militarilor moldoveni la acest capitol este foarte binevenită şi utilă”, a menţionat ministrul sîrb al Apărării.

La rîndul său, Vitalie Marinuţa a spus că pentru Armata Naţională a Republicii Moldova, aflată în prezent într-un amplu proces de reformare şi modernizare, experienţa altor state partenere, inclusiv a Serbiei, este foarte preţioasă, deoarece oferă posibilitatea preluării celor mai noi practici în construcţia militară, crearea unui sistem naţional de securitate eficient, capabil să asigure independenţa şi integritatea ţării noastre.

„Sînt ferm convins că, în urma semnării acestui Acord, specialiştii ministerelor noastre ale Apărării, în cel mai scurt timp, vor începe dialogul privind elaborarea unui plan de colaborare pentru anul viitor, care ne va permite iniţierea unor proiecte pilot de cooperare în domeniile-cheie pentru noi, cum ar fi educaţia şi instruirea militară, politica de apărare şi securitate", a punctat ministrul moldovean al Apărării.

La Belgrad, Vitalie Marinuţa va mai avea întrevederi cu Dušan Bajatović, preşedintele Comisiei pentru apărare şi afaceri interne a Parlamentului Republicii Serbia, Snežana Janković, secretar de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum şi cu alţi oficiali.

Delegaţia moldovenească va vizita Universitatea de Apărare a Serbiei, Centrul de pregătire a forţelor de menţinere a păcii – unde se va familiariza cu programul de instruire şi activitate a structurilor respective – şi Întreprinderea de Stat „Jugoimport SDPR”, specializată în producerea echipamentelor militare.

Pînă în prezent, Republica Moldova a semnat acorduri de colaborare bilaterală în domeniul militar cu 22 de state ale lumii, inclusiv SUA, România, Federaţia Rusă, China, Republica Belarus, Ucraina, Germania, Turcia, Franţa, Polonia şi altele.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare