English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Armata Naţională a prezentat raportul de activitate pentru 2013

Armata Naţională a prezentat raportul de activitate pentru 2013



CHIŞINĂU, 19 decembrie 2013 – Armata Naţională şi instituţiile Ministerului Apărării au reuşit să îndeplinească misiunile stabilite pentru anul curent, dar şi angajamentele de parteneriat asumate în cadrul IPAP şi PARP, asta chiar dacă instituţia de apărare a avut și anul acesta un buget auster. Declaraţia a fost făcută de Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Colegial al Ministerului Apărării.

Vitalie Marinuţa a declarat că decizia Parlamentului Republicii Moldova privind detaşarea contingentului de militari în operaţiunea KFOR, care oferă ţării noastre statutul de furnizor de securitate şi partener de încredere în menţinerea şi consolidarea păcii şi securităţii internaţionale, este una dintre cele mai notabile realizări ale anului 2013. „Sperăm că Legislativul moldovenesc va aproba, în anul care vine, Codul Militar şi Strategia Militară Naţională, documente vitale pentru procesul de transformare a instituţiei de apărare”, a spus ministrul Apărării.

La rîndul său, şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, colonelul Igor Gorgan, a afirmat că, în afară de pregătirea efectivului pentru îndeplinirea misiunilor conform destinaţiei, Armata Naţională a obţinut rezultate bune şi în cadrul procesului de distrugere a stocurilor de muniţii cu termenul de păstrare expirat.

În total, geniştii Armatei Naţionale au neutralizat 1213 de obiecte explozive de diferit calibru, în cadrul proiectului de nimicire a muniţiilor cu termen de păstrare expirat. Totodată, grupele de deminare au executat 168 de misiuni de dezamorsare a obiectelor explozibile pe teritoriul Republicii Moldova şi au nimicit 1791 obiecte explozibile.

Colonelul Gorgan a specificat că Armata Naţională a avut o contribuţie substanţială la distrugerea pesticidelor inutilizabile din Republicii Moldova. În acest an, cu suportul ţărilor membre NATO şi partenere, a fost semnat proiectul de implementare a acordului de distrugere a deşeurilor de pesticide din ţara noastră, al cărui cost se stimează la 2,2 milioane de euro. O echipă specializată de militari a executat deja lucrări de pregătire şi exportare, în Polonia, a pesticidelor din raioanele Taraclia, Basarabeasca, Ialoveni şi Anenii Noi. În total, pînă în luna mai 2014, se planifică evacuarea şi distrugerea a circa 1270 tone de pesticide.

În 2013, Armata Naţională a detaşat la exerciţii multinaţionale 366 de militari, alţi 11 ofiţeri fiind încadraţi în misiunile ONU din Coasta de Fildeş, Liberia, Sudanul de Sud, Kosovo şi Departamentul pentru Operaţiuni de Menţinere a Păcii din New York. De asemenea, personalul navigant şi tehnic al Forţelor Aeriene continuă să participe la misiunea UNAMA (United NationsAssitanceMission in Afganistan).

La finalul şedinţei, Consiliul Colegial al Ministerului Apărării a aprobat un set de misiuni, care urmează a fi realizate de Armata Naţională în anul 2014. Printre acestea se numără dezvoltarea capabilităţilor de participare la misiuni internaţionale de menţinere a păcii şi intensificarea procesului de pregătire a ofiţerilor de stat major şi a observatorilor militari, pentru executarea misiunilor în cadrul forţelor multinaţionale şi asigurarea rotaţiei contingentului Armatei Naţionale destinat pentru executarea misiunilor în Kosovo.

Totodată, se va pune accent pe accelerarea procesului de profesionalizate a Armatei Naţionale şi continuarea procesului de evaluare a subunităţilor Armatei Naţionale, conform conceptului capabilităţilor operaţionale (OCC).

Ordinea de zi a şedinţei Consiliului Colegial al Ministerului Apărării a inclus trei rapoarte de referinţă pentru domeniul de apărare. Este vorba despre bilanţul activităţii Armatei Naţionale în anul 2013, implementarea politicilor de apărare în anul 2013 şi liniile directorii pentru planificarea apărării în anul 2014, precum şi evaluarea mecanismului achiziţiilor publice şi măsurile de eficientizare a acestora.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare