English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Militarii moldoveni vor participa alături de cei italieni la Misiunea de menținere a păcii în Kosovo (Foto, Video)

Militarii moldoveni vor participa alături de cei italieni la Misiunea de menținere a păcii în Kosovo (Foto, Video)



CHIŞINĂU, 16 ianuarie 2014 — „Italia apreciază participarea militarilor moldoveni în misiunea KFOR şi îşi exprimă speranţa că Republica Moldova, menţinîndu-şi statutul de neutralitate, va avea un rol activ în consolidarea păcii şi securităţii internaţionale”, a declarat astăzi ambasadorul Italiei la Chişinău, Enrico Nunziata. Diplomatul a fost prezent la semnarea Acordului tehnic între Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi cel al Italiei cu privire la furnizarea suportului logistic pentru participarea Armatei Naţionale a Republicii Moldova în Forţele Italiene în Unitatea de Comandă Multinaţională din Kosovo (KFOR), în timpul operaţiunii Joint Enterprise (JE).

La rîndul său, viceministrul Apărării, Igor Panfile, a mulţumit părţii italiene pentru disponibilitatea de a acorda sprijin logistic militarilor moldoveni, în cadrul operaţiunii internaţionale de menţinere a păcii din Kosovo. „Semnarea acordului de astăzi dă undă verde detaşării contingentului moldovenesc, constituit din 41 de militari ai Armatei Naţionale, pregătiţi şi instruiţi conform standardelor NATO”, a spus Igor Panfile.

Acordul tehnic, semnat de locţiitorul şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale pentru asigurarea resurselor, colonelul Andrei Şarban, şi de ataşatul militar al Italiei acreditat pentru Republica Moldova cu sediul la Bucureşti, colonelul Giovanni Cazzorla, prevede că partea italiană va asigura contingentul moldovenesc cu materiale, echipamente, cazare, alimentare şi va acorda şi asistenţa medicală, în caz de boală, accident sau rănire.

De notat că Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, la 1 noiembrie curent, detaşarea unui contingent din 41 de militari la operaţiunea internaţională de menţinere a păcii din Kosovo, în componenţa Forţei Multinaţionale de Menţinere a Păcii (KFOR).

Contingentul Republicii Moldova va fi format dintr-un pluton de 33 de militari pentru misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare, o echipă din șapte geniști şi un ofiţer de stat major.

Persoană de contact: 

maior Ala Diaconu, tel: 079115326

 


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare