Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Războiul din Afganistan, subiect al unei conferințe științifice

Războiul din Afganistan, subiect al unei conferințe științifice



CHIȘINĂU, 25 februarie 2014 – Ministerul Apărării, în colaborare cu Academia de Ştiinţe a Moldovei (AȘM), a desfășurat, astăzi, o conferinţă ştiinţifică, dedicată marcării a 25 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Evenimentul, care a avut loc la Centrul de Cultură şi Istorie Militară, a întrunit veterani ai războiului din Afganistan, militari ai Armatei Naționale, studenți ai Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” și academicieni.

Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a salutat desfășurarea conferinței, care a avut ca scop dezvăluirea adevărului despre războiul din Afganistan. „Rănile Afganistanului mai persistă, nu doar în cărți și manuscrise, dar şi în trăirile profunde și amintirile tragice ale veteranilor de război. Iată de ce și generația tînără trebuie să cinstească faptele eroice și să-i onoreze pe cei trimiși să-și facă serviciul în Afganistan”, a spus ministrul Vitalie Marinuța.

Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de istorie al AȘM, a accentuat importanţa desfăşurării dezbaterilor ştiinţifice la subiectul respectiv. „Războiul a avut consecinţe grave pentru cetățenii din fosta Uniune Sovietică şi a fost unul dintre factorii care au catalizat destrămarea imperiului”, a menţionat Gheorghe Cojocaru.

Evenimentul, care s-a axat pe aspectul istorico-politic al conflictului din Afganistan, a cuprins subiecte cu privire la acțiunile eroice ale militarilor veterani pentru consolidarea păcii.

În cadrul întrunirii, cercetătorii ştiinţifici au prezentat recenzii și studii, semnate de Anatol Țăranu, Gheorghe Cojocaru și Nicolae Enciu.

Războiul din Afganistan s-a desfășurat între anii 1979-1989. În componența trupelor sovietice, la conflict, au participat circa 12 500 de militari din Moldova. Peste 300 dintre aceștia au căzut pe cîmpul de luptă.

Persoană de contact: 

lt.maj. Maria Aramă, tel: 079524616


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare