English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a fost învestit în funcţie

Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a fost învestit în funcţie



CHIŞINĂU, 5 aprilie 2014 – Preşedintele Republicii Moldova, Comandant Suprem al Forţelor Armate, Nicolae Timofti, l-a prezentat astăzi pe ministrul Apărării, Valeriu Troenco, corpului de comandă al Armatei Naţionale.

Partea solemnă a evenimentului a fost consemnată de onorul prezentat de Garda de Onoare, constituită în cinstea preşedintelui, şi de orchestra prezidenţială.

Președintele Nicolae Timofti a declarat că noul conducător al Ministerului Apărării, domnul Valeriu Troenco, este un patriot devotat neamului, cavaler al ordinului „Ștefan cel Mare”, care a demonstrat curaj și bărbăție, în luptele pentru apărarea libertăţii şi suveranităţii statului nostru. „Calitățile de care dispune ministrul și experiența vastă în diferite funcții de răspundere vor constitui, în opinia mea, punctul forte în activitatea deloc ușoară de conducere a Ministerului Apărării”, a spus Nicolae Timofti.

Șeful statului și-a exprimat convingerea că noua conducere a Ministerului Apărării va reuși să impulsioneze dezvoltarea Armatei Naționale, asigurând mobilizarea întregului efectiv, în vederea reformării organismului militar.

La rîndul său, ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a mulţumit conducerii ţării pentru încrederea acordată, menţionînd că mizează pe sprijinul efectivului de comandă al Armatei Naţionale, precum şi pe cel al autorităţilor ţării în exercitarea funcţiei care i s-a încredințat.

„Mi-am asumat o responsabilitate enormă în calitate de ministru al Apărării şi voi avea nevoie de susţinerea dumneavoastră, pentru ca misiunile pe care trebuie să le îndeplinească un ministru, într-o armată în proces de reformare şi modernizare, să fie executate în termeni restrînşi şi la nivel înalt. Vă asigur că toate acţiunile mele vor fi direcţionate spre prosperarea Armatei Naţionale, parte componentă a demnităţii naţionale”, a declarat Valeriu Troenco.

Valeriu Troenco a depus astăzi jurămîntul în calitate de ministru al Apărării, în prezenţa Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi a Premierului Iurie Leancă.

Anterior, noul ministru al Apărării a ocupat funcțiile de viceministru al Justiției, comandant al Direcției Generale Ordine Publică şi director al Departamentului Instituții Penitenciare.

Persoană de contact: 

lt.col. Diana Grădinaru, tel: 079704708


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare