Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Regimentul de Rachete Antiaeriene a marcat 22 de ani de activitate

Regimentul de Rachete Antiaeriene a marcat 22 de ani de activitate



CHIŞINĂU, 15 mai 2014 — Independenţa şi suveranitatea ţării noastre sunt direct legate de integritatea spaţiului aerian al Republicii Moldova. În calitate de veteran al unităţii, apreciez eforturile efectivului de militari şi civili în îndeplinirea ireproşabilă a misiunilor stabilite de conducerea statului. Declaraţia a fost făcută de consilierul principal de stat al prim-ministrului, generalul de divizie (r) Ion Coropcean, fost comandant al Regimentului de Rachete Antiaeriene „Dimitrie Cantemir” al Armatei Naţionale, în cadrul ceremoniei desfăşurate cu ocazia aniversării a XXII-a de la crearea unităţii.

Prezent la eveniment, ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a felicitat efectivul unităţii şi a înmînat celor mai buni militari distincţii ale Armatei Naţionale „În Slujba Patriei”, „Pentru serviciu impecabil”, crucea „Pentru Merit” şi insigna „Militar eminent”.

Ministrul Troenco a declarat că, în decurs de două decenii, efectivul unităţii a demonstrat un nivel înalt de pregătire, capacitate bună de luptă, precum şi rezistenţă la toate provocările meseriei. „Aplicaţiile la care aţi participat recent au arătat că subdiviziunile şi genurile de armă ale Armatei Naţionale sînt capabile să-şi exercite obligaţiunile constituţionale”, a spus ministrul Troenco.

La rîndul său, şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, colonelul Igor Gorgan, şi-a exprimat convingerea că rachetiştii vor continua să-şi perfecţioneze măiestria profesională, vor obţine performanţă în activitate, astfel încît să îndeplinească în mod ireproşabil misiunea de supraveghere a spaţiului aerian al Republicii Moldova.

La finalul evenimentului, conducerea Armatei Naţionale şi oaspeţii au vizitat centrul pentru operaţii aeriene şi s-au familiarizat cu tehnica din dotarea unităţii.

Regimentul de Rachete Antiaeriene „Dimitrie Cantemir” a fost creat în mai 1992 şi are misiunea de a supraveghea şi apăra spaţiul aerian al Republicii Moldova.

Persoană de contact: 

lt.col. Diana Grădinaru, tel: 079704708


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare