Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Ziua Internaţională a Copilului, sărbătorită în Armata Naţională

Ziua Internaţională a Copilului, sărbătorită în Armata Naţională



CHIŞINĂU, 1 iunie 2014 – Ministerul Apărării a organizat o serie de evenimente cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

Viceministrul Apărării pentru probleme sociale, Ana Vasilachi, i-a vizitat pe copiii din şcoala de tip internat din satul Cărpineni, raionul Hînceşti, oferindu-le dulciuri și un lot de echipament sportiv.

Ana Vasilachi le-a urat celor mici vacanţă frumoasă şi i-a asigurat de grija şi atenţia Ministerului Apărării. Totodată, membrii Clubului Sportiv Central al Armatei Naţionale au prezentat exerciţii demonstrative.

De asemenea, de Ziua internațională a copilului, Centrul de Cultură şi Istorie Militară a organizat un program artistic cu genericul „Lumea colorată”. La eveniment au participat copiii militarilor şi angajaţilor civili ai Armatei Naţionale.

Prezent la activitate, viceministrul Apărării, Aurel Fondos, a felicitat copiii cu prilejul sărbătorii şi i-a îndemnat ca în vacanţă să nu uite şi de carte. „Să citiţi cît mai mult, să vă pregătiţi pentru un nou an de studii, iar la toamnă să mergeţi în sălile de clasă, gata pentru a descoperi în continuare lumea cunoştinţelor”, le-a spus Aurel Fondos.

Vicemnistrul Apărării i-a invitat să-şi petreacă vacanţa în tabăra Ministerului Apărării de la Vadul lui Vodă, unde vor avea parte de surprize, distracţie şi un program atractiv.

Potrivit şefului Centrului de Cultură şi Istorie Militară, colonelul Vitalie Ciobanu, programul activităţii a cuprins concursuri, expoziţii de pictură, dansuri şi melodii interpretate de copiii militarilor şi angajaţilor civili ai Armatei Naţionale. De asemenea, copiii au vizionat spectacolul „Puișorul de Aur”, prezentat de actorii Teatrului „Licurici” şi au servit terci ostăşesc şi dulciuri.

Ministerul Apărării organizează în fiecare an, în ziua de 1 iunie, activități pentru copii, cu scopul de a promova educația militar-patriotică a tinerei generaţii.

Persoană de contact: 

lt.col. Diana Grădinaru, tel: 079704708


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare