English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Protecţia socială a militarilor moldoveni discutată la Bucureşti

Protecţia socială a militarilor moldoveni discutată la Bucureşti



CHIŞINĂU, 9 iulie 2014 — Viceministrul Apărării Ana Vasilachi efectuează, în perioada 7-10 iulie curent, o vizită de lucru în România.

Agenda vizitei cuprinde familiarizarea cu facilităţile de cazare şi tratament în Sanatoriul de balneofizioterapie şi recuperare medicală „Dr. Dimitrie Cantemir” din Bălţăteşti, judeţul Neamţ, condiţiile de cazare din Căminul militar Predeal şi activitatea Centrului militar de instruire, reprezentare şi tranzit „Munte”, Sinaia.

Ana Vasilachi va avea, de asemenea, o întrevedere cu secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului, Otilia Sava, precum şi cu reprezentanţii Direcţiei domenii şi infrastructuri a Ministerului Apărării Naţionale al României, ai Casei de pensii sectoriale, dar şi Direcţiei calitatea vieţii personalului din cadrul instituţiei.

Discuţiile se vor axa pe protecţia socială a militarilor şi funcţionarilor publici din cadrul Armatei Naţionale şi promovarea politicilor în acest domeniu, inclusiv pe problema spaţiului locativ de serviciu, majorarea salariilor de funcţie ale militarilor prin contract, asigurarea dreptului militarilor la asistenţă medicală gratuită, precum şi organizarea odihnei militarilor şi alte probleme ce vizează îmbunătăţirea condiţiilor de asigurare socială a militarilor prin contract.

Persoană de contact: 

lt.maj. Maria Aramă, tel: 0795 24 616


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare