Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Oficial ONU la Ministerul Apărării

Oficial ONU la Ministerul Apărării



CHIŞINĂU, 11 iulie 2014 – Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a avut o întrevedere cu Nicola Harrington-Buhay, coordonator rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi reprezentant permanent al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova.

Valeriu Troenco i-a mulţumit coordonatorului rezident al ONU pentru proiectele desfăşurate în Republica Moldova, care au avut ca obiectiv dezvoltarea şi modernizarea ţării şi au contribuit la îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor.

De asemenea, ministrul Apărării a apreciat suportul acordat de ONU pentru participarea militarilor Armatei Naţionale în misiunile de menţinere a păcii.

„Prin participarea celor 88 de militari ai Armatei Naţionale, dintre care cinci femei, în operaţiunile ONU, Republica Moldova a avut o contribuţie directă la menţinerea păcii şi securităţii globale. Ca rezultat, militarii moldoveni au avut posibilitatea să participe la procesul de creare a mecanismelor internaţionale de asigurare a păcii şi stabilităţii, importînd cele mai bune practici şi experienţă valoroasă pentru activitatea de viitor a Armatei Naţionale”, a spus ministrul Troenco.

Nicola Harrington-Buhay a spus că Republica Moldova se bucură de respect în cadrul Departamentului operaţiunilor ONU de menţinere a păcii prin exemplul pe care-l oferă altor ţări. „Armata Naţională a detaşat, începînd cu 2003, în misiuni de pacificare ofiţeri profesionişti, printre care şi femei. Acest lucru demonstrează angajamentul ţării dumneavoastră faţă de eforturile Naţiunilor Unite direcţionate spre menţinerea păcii în lume”, a specificat sursa citată.

Oficialii au discutat, de asemenea, aspecte ale cooperării dintre Republica Moldova şi PNUD.

Persoană de contact: 

lt.maj. Maria Aramă, tel: 079524616


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare