English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Experţi OSCE la Ministerul Apărării

Experţi OSCE la Ministerul Apărării



CHIŞINĂU, 15 iulie 2014 — Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, şi comandantul Armatei Naţionale, colonelul Igor Gorgan, au avut o întrevedere cu grupul de experţi ai ţărilor donatoare în cadrul proiectelor organizate cu sprijinul Misiunii OSCE în Republica Moldova.

Ministrul Apărării a mulţumit Misiunii OSCE pentru asistenţa oferită în derularea proiectelor cu impact major asupra siguranţei cetăţenilor Republicii Moldova. „Din 2010, de la semnarea Memorandumului de înţelegere între Ministerul Apărării şi Misiunea OSCE cu privire la punerea în aplicare a Programului complex în domeniul armelor de calibru mic şi armament uşor şi al armamentului convenţional şi pînă la ora actuală, ţara noastră a beneficiat de sprijinul constant al organizaţiei dumneavoastră, prin realizarea unor acţiuni concrete atît pentru Armata Naţională, cît şi pentru societatea civilă”, a spus Valeriu Troenco.

Ministrul Apărării a menţionat, în acest sens, aportul OSCE la nimicirea muniţiilor cu termen expirat, inclusiv distrugerea bombelor de aviaţie cu fragmentare şi a celor de tip OFAB, dar şi rachetelor de tip 5V28. Totodată, Valeriu Troenco a apreciat implicarea OSCE în reparaţia depozitelor Armatei Naţionale cu instalarea sistemelor de securitate, precum şi organizarea şi desfăşurarea cursului specializat în domeniul "Managementului stocurilor de armament şi muniţii.

Dieter Schneider, reprezentant OSCE, a declarat că Republica Moldova, prin intermediul Ministerului Apărării, a lansat programe şi iniţiative de reducere a riscului de explozie la depozitele de muniţii ale Armatei Naţionale, astfel contribuind la menţinerea şi ridicarea nivelului de securitate şi siguranţă în locurile de păstrare a acestora.

Sursa citată a reiterat sprijinul OSCE pentru Republica Moldova, specificînd că, cu susţinerea ţărilor donatoare, va identifica mijloace financiare pentru continuarea proiectelor iniţiate anterior împreună cu Ministerul Apărării.

Memorandumului de înţelegere dintre Ministerul Apărării şi Misiunea OSCE, în Republica Moldova, cu privire la implementarea Programului complex în domeniul armelor de calibru mic şi armament uşor a fost semnat la 28 octombrie 2010.

De notat că grupul de experţi ai ţărilor donatoare în cadrul Programului complex în domeniul armelor de calibru mic şi armament uşor (SALW) efectuează, în perioada 12-16 iulie curent, o vizită de evaluare în Armata Naţională.

Persoană de contact: 

lt.maj. Maria Aramă, tel: 079524616


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare