Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  În Armata Naţională s-au desfăşurat seminare privind testarea integrităţii profesionale

În Armata Naţională s-au desfăşurat seminare privind testarea integrităţii profesionale



CHIŞINĂU, 23 iulie 2014 - Aproximativ 900 de militari şi funcționari civili ai Armatei Naţionale au fost instruiţi, în perioada 20 iunie – 22 iulie curent, cu privire la modalităţile de testare a integrităţii profesionale.

Activitatea, organizată de Direcţia Inspecţie Generală în colaborare cu Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), a avut ca obiectiv informarea efectivului despre modul în care ar putea avea loc testarea, consecinţele rezultatelor negative ale testelor de integritate, drepturile şi obligaţiile celor supuşi testării în legătură cu aceasta şi modalităţile de contestare legală a sancţiunilor disciplinare aplicate ca urmare a rezultatelor testării integrităţii profesionale.

Şedinţele de instruire s-au desfăşurat în toate garnizoanele militare. De asemenea, comandanţii centrelor militare teritoriale au fost informaţi, în luna aprilie curent, despre specificul reducerii corupţiei în sectorul de apărare.

De notat că Legea nr. 325 cu privire la testarea integrităţii profesionale a funcţionarilor va fi pusă în aplicare începînd cu data de 14 august 2014. Pînă la data respectivă CNA, în calitate de executor, are rolul de a acorda suport metodologic în vederea ajustării cadrului normativ intern privind testarea integrităţii profesionale.

Persoană de contact: 

lt.col. Diana Grădinaru, tel: 079704708


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare