Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Distincţie militară pentru oficial francez

Distincţie militară pentru oficial francez



CHIŞINĂU, 28 iulie 2014 – Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, l-a decorat pe ataşatul apărării al Republicii Franceze pentru Republica Moldova, cu sediul la Bucureşti, colonelul Jean-Marc Lavallee, cu medalia „Pentru consolidarea frăţiei de arme”, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul instituţiei militare. La eveniment au participat şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, colonelul Igor Gorgan, şi însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Republicii Franceze în Republica Moldova, Jeremie Petit.

Distincţia a fost oferită cu ocazia încheierii mandatului ofiţerului francez, pentru contribuţie la dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre cele două armate.

Ministrul Apărării i-a mulţumit colonelului Lavallee pentru eforturile depuse pe parcursul mandatului în implementarea proiectelor moldo-franceze în domenii prioritare pentru dezvoltarea Armatei Naţionale.

„Apreciez sprijinul Franţei în instruirea lingvistică a militarilor moldoveni, aspect important în pregătirea acestora pentru operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii. De asemenea, în numele meu personal, îmi exprim recunoştinţa pentru implicarea experţilor francezi în proiectul de distrugere a muniţiilor la Centrul de instruire Bulboaca”, a spus Valeriu Troenco.

La rîndul său, colonelul Lavallee a declarat că, în calitate de ataşat militar, a avut ca obiectiv consolidarea şi dinamizarea colaborării bilaterale. În acest context, oficialul francez a menţionat participarea reprezentanţilor armatei moldoveneşti la parada militară din acest an de la Paris, dar şi inaugurarea unei săli de studiere a limbii franceze în cadrul Centrului Lingvistic al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” şi dotarea acestuia cu echipamentul şi materialul didactic necesar.

Colonelul Jean-Marc Lavallee a fost numit în 2010 în funcţia de ataşat militar al Republicii Franceze pentru Republica Moldova, cu sediul la Bucureşti.

Persoană de contact:

lt.maj. Maria Aramă, tel: 079524616


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare