Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Noul atașat militar german a fost prezentat ministrului Apărării

Noul atașat militar german a fost prezentat ministrului Apărării



CHIȘINĂU, 8 septembrie 2014 – Ministrul Apărării, Valeriu Troenco, a avut astăzi o întrevedere cu noul ataşat militar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, cu sediul la București, locotenent-colonelul Marc Ascui şi locotenent-colonelul Berthold Eisenreich, care şi-a încheiat mandatul la Chişinău.

Ministrul Apărării a apreciat activitatea locotenent-colonelul Berthold Eisenreich în calitate de atașat militar și i-a mulțumit pentru efortul depus de impulsionare a relațiilor moldo-germane pe segmentul militar. „Donațiile de tehnică de calcul și echipament medical, precum și majorarea numărului de burse în școlile militare germane oferite militarilor Armatei Naționale sînt doar cîteva dintre proiectele realizate cu contribuția dumneavoastră. Apreciez profesionalismul de care ați dat dovadă în calitate de diplomat militar și vă urez succes în misiunile viitoare”, a spus Valeriu Troenco.

Totodată, ministrul Apărării l-a felicitat pe locotenent-colonelul Marc Ascui cu ocazia numirii în funcţie, exprimîndu-şi convingerea că ataşatul militar va continua proiectele predecesorului său.

Noul ataşat militar al Germaniei în Republica Moldova cu sediul la București, în vîrstă de 50 de ani, este căsătorit şi are doi copii. Locotenent-colonelul Marc Ascui vorbeşte engleza, româna, rusa şi franceza.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare