Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Ministerul Apărării instruieşte specialiştii din domeniul resurselor umane

Ministerul Apărării instruieşte specialiştii din domeniul resurselor umane



CHIŞINĂU, 20 octombrie 2014 — Ministerul Apărării desfăşoară, în perioada 20-24 octombrie curent, cursul de perfecţionare a specialiştilor din domeniul resurselor umane.

Şeful direcţiei Management Resurse Umane, colonelul (r) Vitalie Butnaru, a declarat că activitatea, organizată în comun cu Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, are ca scop sporirea nivelului de pregătire în domeniul resurselor umane în Armata Naţională, prin formarea, actualizarea şi perfecţionarea cunoştinţelor, abilităţilor, deprinderilor şi competenţelor profesionale, necesare executării atribuţiilor funcţionale.

Colonelul Butnaru a specificat că la cursul respectiv sînt instruiţi 29 de angajaţi ai Armatei Naţionale, dintre care 23 de militari prin contract şi şase funcţionari din unităţile şi instituţiile militare, precum şi din centrele militar-teritoriale din ţară.

Cursul de perfecţionare a specialiştilor din domeniul resurselor umane este desfăşurat în conformitate cu Conceptul de instruire a militarilor prin contract ai Armatei Naţionale, pe specialităţi şi a funcţionarilor publici din cadrul instituţiei.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare