Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Militarii au participat la Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului

Militarii au participat la Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului



CHIŞINĂU, 15 noiembrie 2014 — Peste 1100 de militari şi civili ai Armatei Naţionale au plantat astăzi circa 1900 de arbori şi arbuşti, în cadrul Zilei Naţionale de Înverzire a Plaiului.

Potrivit informaţiei oferite de locotenentul major Ruslan Voloşciuc, specialist în cadrul serviciului ecologic, militarii din garnizoana Chişinău, inclusiv conducerea Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, au plantat, pe teritoriul taberei militare 123 şi în cartierul Telecentru al capitalei, peste 600 de puieţi.

Totodată, efectivul Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” a plantat circa 80 de arbori pe strada Calea Basarabiei din capitală.

Sursa citată a adăugat că alţi 1300 de pomi au fost sădiţi de militarii din garnizoanele Bălţi, Cahul, Căuşeni, Mărculeşti şi Ungheni, precum şi cei din secţiile administrativ-militare şi centrele militar-teritoriale. De asemenea, efectivul, antrenat în acţiunile de înverzire a plaiului, a salubrizat teritoriul adiacent unităţilor militare.

Din 1995 pînă în prezent, militarii Armatei Naţionale au plantat 75 de mii de arbori şi arbuştipe întreg teritoriul ţării.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare