Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Armata Naţională instruieşte pacificatori pentru Zona de Securitate

Armata Naţională instruieşte pacificatori pentru Zona de Securitate



CHIŞINĂU, 11 februarie 2015 — Centrul de perfecționare continuă al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” organizează, în perioada 9 — 20 februarie curent, un curs de pregătire a militarilor pentru Forţele Mixte de Menţinere a Păcii (FMMP) în Zona de Securitate a Republicii Moldova.

Activitatea, la care participă 26 de soldaţi, sergenţi prin contract şi subofiţeri din cele trei brigăzi de infanterie motorizată ale Armatei Naţionale, se desfăşoară la centrul de instruire al Brigăzii „Moldova” din municipiul Bălţi.

Potrivit şefului interimar al Centrului de perfecţionare continuă al Armatei Naţionale, maiorul Viorel Sîrghi, agenda cursului, cu durata de două săptămîni, cuprinde şedinţe teoretice şi practice de însuşire a tehnicilor de executare a convoiului, control asupra mulțimii, patrulări, negocieri, acțiunilor efectivului la punctele de control și trecere, istoriei conflictului armat de pe Nistru, dar şi de pregătire psihologică și medico-militară a pacificatorilor.

„Programul de instruire include familiarizarea cu specificul serviciului militar în Zona de Securitate a Republicii Moldova, atribuţiile specifice de executare ale serviciului la posturile mixte de menţinere a păcii, drepturile şi obligaţiile militarilor detaşaţi în Zona de Securitate a Republicii Moldova, organizarea şi desfăşurarea serviciului la post fără abateri de la instrucţiuni, capabilitatea luării deciziilor în situaţii complexe sub influenţa factorilor de executare a serviciului la posturile mixte de menţinere a păcii”, a spus maiorul Sîrghi.

Cursul de pregătire al efectivului Armatei Naţionale pentru executarea misiunilor la posturile mixte de menţinere a păcii dislocate în Zona de Securitate a Republicii Moldova se desfășoară de patru ori pe an, începînd cu 2010.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare