English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Ostaşii Armatei Naţionale depun Jurămîntul Militar

Ostaşii Armatei Naţionale depun Jurămîntul Militar



CHIŞINĂU, 20 februarie 2015 — Peste 500 de ostaşi încorporaţi în ianuarie curent în Armata Naţională depun, în perioada 20-21 februarie, jurămîntul militar în cadrul unor ceremonii desfăşurate în garnizoanele Chişinău şi Cahul.

La Chişinău, cei 280 de soldaţi au jurat credinţă Patriei în prezenţa ministrului Apărării, Viorel Cibotaru, şefului Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Gorgan, corpului de comandă al Armatei, părinţilor şi rudelor.

Ministrul Apărării i-a felicitat pe tinerii ostaşi cu ocazia depunerii jurămîntului militar şi le-a solicitat perseverenţă şi maximă responsabilitate în executarea misiunilor ce le revin. „Vă îndemn să fiţi disciplinaţi, să respectaţi cu stricteţe Legile Republicii Moldova şi cerinţele Regulamentelor militare. Să purtaţi cu cinste uniforma Armatei Naţionale, să o onoraţi prin fapte ostăşeşti exemplare şi conduită demnă”, a spus Viorel Cibotaru.

La rîndul său, generalul de brigadă Igor Gorgan a declarat că, odată cu înrolarea în Armata Naţională, începe o perioadă importantă pentru fiecare tînăr, timp în care însuşeşte arta militară şi obţine o pregătire necesară pentru viaţă. „Am încrederea că, după încheierea celor 12 luni obligatorii de serviciu militar, unii dintre voi se vor regăsi printre militarii profesionişti, care, împreună cu ofiţerii şi subofiţerii Armatei Naţionale, vor reprezenta Republica Moldova peste hotarele ei la aplicaţii şi exerciţii multinaţionale”, a specificat comandantul Armatei Naţionale.

Programul activităţii a cuprins exerciţii demonstrative de mînuire a armei, luptă corp la corp prezentate de militarii Gărzii de Onoare şi cei din Batalionul „Fulger”, dar şi muzică militară interpretată de Orchestra Prezidenţială.

Sîmbătă, 21 februarie, 226 de ostaşi din garnizoana Cahul vor depune jurămîntul militar în Piaţa Independenţei din oraşul Cahul.

De notat că după depunerea jurămîntului militar, soldaţii beneficiază de patru zile de concediu, iar ulterior sînt repartizaţi în unităţile Armatei Naţionale.

Serviciul militar în termen durează 12 luni.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare