English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Reprezentanţii instituţiilor de presă s-au instruit împreună cu militarii contingentului KFOR 3 (video)

Reprezentanţii instituţiilor de presă s-au instruit împreună cu militarii contingentului KFOR 3 (video)



CHIŞINĂU, 3 aprilie 2015 — Peste 20 de reprezentanţi ai instituţiilor de presă din Republica Moldova au participat astăzi la etapa a doua a proiectului „Consolidarea capacităţilor jurnaliştilor în reflectarea subiectelor de securitate şi cooperarea practică dintre Republica Moldova şi NATO”. Evenimentul, desfăşurat la Centrul de Instruire Dănceni, a fost planificat şi organizat de Batalionul 22 de menţinere a păcii şi Serviciul Relaţii Publice al Ministerului Apărării.

Potrivit maiorului Inăc Deli, locţiitorul comandantului Batalionului 22 de menţinere a păcii, reporterii, bloggerii, cameramanii şi fotografii s-au antrenat împreună cu militarii care urmează a fi detaşaţi în misiunea KFOR, la şase locuri de instrucţie, în acordarea ajutorului medical, controlul mulţimii, patrularea mobilă şi terestră, montarea şi demontarea armei şi pregătirea NBC.

Prezent la încheierea antrenamentelor, șeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Gorgan, a felicitat echipa de jurnalişti pentru modul în care au executat toate misiunile stabilite, misiuni întîlnite în teatrele de operaţii. „Sper că a fost o experienţă frumoasă şi utilă pentru dumneavoastră şi îmi exprim încrederea că împreună vom putea să cooperăm astfel încît să puteţi oferi consumatorilor de informaţie din Republica Moldova şi de peste hotare ştiri de calitate despre tot ce înseamnă viaţa militară”, a spus comandantul Armatei Naţionale.

Proiectul „Consolidarea capacităţilor jurnaliştilor în reflectarea subiectelor de securitate şi cooperarea practică dintre Republica Moldova şi NATO”, organizat de Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în Republica Moldova, împreună cu Ministerul Apărării, se desfăşoară, în perioada martie-iunie curent.

Scopul acestui proiect este de a contribui la sporirea gradului de înţelegere de către mass-media din ţara noastră a subiectelor ce vizează problemele de securitate şi apărare în Republica Moldova, parteneriatul dintre NATO şi Republica Moldova: provocări şi beneficii.

De menţionat că la prima etapă, care s-a desfăşurat în perioada 30-31 martie curent, la sediul CID NATO, peste 30 de jurnalişti au fost instruiţi de reprezentanţi ai structurilor responsabile de domeniul de securitate şi apărare, dar şi de experţi în comunicare din cadrul serviciului de presă al NATO.

Activitatea respectivă se înscrie în Programul Naţional de Implementare a Planului IPAP Republica Moldova-NATO pentru anii 2014-2016, precum şi în Strategia de Informare în domeniul Apărării şi Securităţii Naţionale, adoptată prin Hotărîrea de Guvern nr. 569 din 3 august 2012.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare