Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial decoraţi de conducerea Armatei Naţionale

Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial decoraţi de conducerea Armatei Naţionale



CHIŞINĂU, 7 mai 2015 — Şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Gorgan, a decorat un grup de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial, cu medalia comemorativă „70 de ani de la victoria asupra fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial”, în cadrul unor ceremonii desfăşurate în oraşele Cimişlia şi Hînceşti.

Generalul Gorgan le-a mulţumit celor peste 50 de veterani, care au luptat pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial, demonstrînd bărbăţie şi curaj. „Astăzi, ne-am adunat aici, în semn de prețuire și respect pentru veteranii de război, dar şi să prezentăm onor eroilor, care au decedat pe cîmpul de luptă”, a spus comandantul Armatei Naţionale.

Totodată, administraţia publică locală din cele două localităţi a oferit ajutoare materiale veteranilor, dar şi văduvelor celor căzuţi în războiul din 1941-1945.

De menţionat că în raioanele Cimişlia şi Hînceşti sînt înregistraţi circa 70 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial.

Medalia comemorativă „70 de ani de la victoria asupra fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial” a fost instituită în aprilie 2015.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare