Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Militarii Batalionului 22 de menţinere a păcii şi Comenduirii Militare au sărbătorit Ziua Unităţii

Militarii Batalionului 22 de menţinere a păcii şi Comenduirii Militare au sărbătorit Ziua Unităţii



CHIŞINĂU, 16 mai 2015 — Batalionul 22 de menţinere a păcii a marcat astăzi 16 ani de la creare, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Tabăra Militară 142. Cu această ocazie, un grup de militari au fost decoraţi cu distincţii ale Armatei Naţionale.

Prezent la eveniment, ministrul Apărării, Viorel Cibotaru a felicitat efectivul unităţii, menţionînd contribuţia semnificativă a acestuia la menţinerea păcii şi stabilităţii în ţară şi peste hotare. „Militarii Batalionului 22 au fost primii care au participat în calitate de observatori militari în cadrul misiunilor ONU, astfel plasînd Republica Moldova în rîndul furnizorilor de pace şi securitate la nivel mondial, iar din anul 2014, ţara noastră a detaşat şi contingente de pacificatori în misiunea KFOR din Kosovo”, a spus ministrul Apărării.

La rîndul său, șeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naționale, generalul de brigadă Igor Gorgan, a apreciat profesionalismul militarilor unităţii în misiunile internaţionale din Coasta de Fildeş, Sudanul de Sud, Liberia, Bosnia şi Herţegovina, operaţiunea de restabilire post-conflict a Irakului, dar şi prestaţia acestora în cadrul Forţelor Mixte de menţinere a păcii în raioanele de est ale Republicii Moldova.

Programul ceremoniei a cuprins exerciţii demonstrative de mînuire a armei, procedee de luptă corp la corp, exerciţii de alpinism şi tehnici avansate de trageri, dar şi expoziţii de tehnică, armament şi echipament din dotarea Batalionului 22 de menţinere a păcii.

Tot astăzi, efectivul Comenduirii Militare a Armatei Naţionale a sărbătorit 23 de ani de la crearea unităţii.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare