English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Batalionul cu Destinaţie Specială a cîştigat Cupa Ministrului Apărării

Batalionul cu Destinaţie Specială a cîştigat Cupa Ministrului Apărării



CHIŞINĂU, 16 octombrie 2015 — Militarii Batalionului cu Destinaţie Specială „Fulger” au cîştigat Cupa Ministrului Apărării la probele aplicativ-militare, eveniment sportiv desfăşurat în Armata Naţională în perioada 12-16 octombrie curent, la Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”. Pe locul doi s-au clasat studenţii militari, iar echipa Brigăzii de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare” a obţinut locul trei.

Prezent la festivitatea de premiere, viceministrul Apărării Alexandru Cimbriciuc a declarat că organizarea unor astfel de evenimente vine să demonstreze importanţa pregătirii fizice în Armata Naţională, iar competiţiile naţionale şi internaţionale unde militarii moldoveni obţin performanţe dovedeşte că sportul este o disciplină de perspectivă în unităţile militare.

Potrivit şefului Direcţiei Instruire Întrunită şi Doctrine, colonelul Octavian Varzari, la competiţie au participat 160 de militari din 12 unităţi ale Armatei Naţionale, care au concurat la următoarele probe sportive: triatlon, pentatlon, aruncarea grenadei de mînă, trageri din pistol, ridicarea halterelor, alergări la distanţa de 3 000 şi 10 000 metri.

Cupa Ministrului Apărării se desfăşoară anual, la aceasta participînd militari în termen şi prin contract din toate unităţile Armatei Naţionale.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare