Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  La Ministerul Apărării s-a întrunit Comisia pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Apărare

La Ministerul Apărării s-a întrunit Comisia pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Apărare



CHIŞINĂU, 20 mai 2016 — Ministrul Apărării, Anatol Şalaru, a prezidat astăzi şedinţa Comisiei pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Apărare (SNA), desfăşurată la sediul Ministerului Apărării.

Anatol Şalaru a declarat că SNA va fi un ghid național care să dea directivele despre cum să ne orientăm și ce să facem ca să gestionăm problemele și amenințările atât interne, cât și externe. „Acest document invită la dialog reprezentanți ai instituțiilor din diferite domenii, diferite ideologii, partide politice și societatea civilă, deoarece conceptul de ‚Apărare’ trebuie să fie unul național, clar și adaptat la noua arhitectură de securitate internațională”, a spus ministrul Apărării.

Andrew Cullen, şeful grupului de experţi NATO, care va asista Republica Moldova în elaborarea documentelor strategice în cadrul Pachetului de asistenţă DCBI a salutat importanţa pe care o acordă reprezentanţii instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale elaborării unei astfel de strategii, specificând că pentru elaborarea unui document calitativ, este esenţială cooperarea interdepartamentală.

Comisia pentru elaborarea SNA a fost instituită în baza Decretului Preşedintelui Republicii Moldova din 13 mai 2016 şi este responsabilă de elaborarea şi înaintarea către Preşedinte a proiectului SNA. Pentru realizarea acestui document, Comisia a desemnat un grup de lucru interdepartamental constituit din reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi administraţiei publice locale, ai societăţii civile şi mediului academic cu atribuţii în domeniul apărării.

Grupul de lucru pentru elaborarea SNA, care se va întruni pentru prima dată în şedinţe în perioada 23-27 mai, are misiunea să lucreze nemijlocit la elaborarea documentului.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare