English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Întrevedere moldo-bulgară în domeniul apărării

Întrevedere moldo-bulgară în domeniul apărării



CHIŞINĂU, 27 mai 2016 — Ministrul Apărării Anatol Şalaru a avut joi, 26 mai curent, o întrevedere cu omologul său bulgar, Nikolay Nenchev, la sediul Ministerului Apărării al Bulgariei.

Agenda discuţiilor s-a axat pe subiecte cu privire la securitatea regională, cu accent pe aspectele politicii expansioniste ale unor state şi ale fenomenului războiului hibrid, precum și stadiul și perspectivele colaborării militare dintre cele două instituții.

Anatol Şalaru a declarat, în cadrul întrevederii, că războiul hibrid a afectat societatea, dar și sectorul de securitate și apărare al Republicii Moldova.

Ministrul Apărării a menționat disponibilitatea părții moldoveneşti de a extinde posibilitățile de cooperare dintre ambele instituții, cu accent pe creşterea interoperabilităţii dintre militarii Armatei Naţionale și celei bulgare. Drept model de colaborare, în acest sens, ar putea servi comisia mixtă moldo-română, o platformă de dialog dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale al României, care contribuie la dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

Anatol Şalaru a specificat că Republica Moldova contează pe sprijinul părții bulgare în implementarea unor proiecte în cadrul iniţiativelor NATO, la care ţara noastră este parte — „Consolidarea capacitaților de apărare” şi „Platforma de Interoperabilitate” — în contextul Summit-ului NATO de la Varșovia.

La rândul său, ministrul bulgar al Apărării a spus că ţara sa împărtășește îngrijorările Republicii Moldova cu privire la războiul hibrid dus de Rusia și efectele lui asupra securității regionale. În acest sens, Nikolay Nenchev a menţionat că Bulgaria pregăteşte o conferință la tema respectivă, în cadrul căreia se va pune accentul pe transmiterea mesajului cu privire la efectele majore negative ale acestui fenomen și metodele de contracarare a acestuia.

De asemenea, oficialul a exprimat disponibilitatea părţii bulgare de a împărtăşi experienţa pe care o are în combaterea războiului hibrid, subiect care va fi în topul agendei de securitate a NATO şi care urmează să fie discutată la Summit-ul de la Varșovia.

Nikolay Nenchev a invitat militarii Armatei Naţionale să participe la exerciții și instruiri comune la centrele de instruire întrunite din Bulgaria, menţionând, în acelaşi timp, disponibilitatea militarilor bulgari de a se instrui la exerciții multinaționale in Republica Moldova.

La final, miniştrii au stabilit că cele două instituţii ale Apărării vor continua colaborarea în domeniile învăţământului militar, medicii militare, şi vor studia posibilitatea de a extinde spectrul de colaborare stabilit in cadrul unor grupuri de lucru la nivel de experți.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare