English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Comisia de Stat pentru elaborarea Strategiei Naționale de Apărare a aprobat Proiectul SNA

Comisia de Stat pentru elaborarea Strategiei Naționale de Apărare a aprobat Proiectul SNA



CHIŞINĂU, 9 septembrie 2016 — Comisia de Stat pentru elaborarea Strategiei Naționale de Apărare (SNA) a aprobat astăzi cu unanimitate de voturi proiectul SNA în cadrul unei ședințe desfășurate la Ministerul Apărării.

Ministrul Apărării, Anatol Șalaru, președintele Comisiei pentru elaborarea SNA, a mulţumit fiecărei instituții pentru interesul cu care a abordat subiectul și implicarea de care a dat dovadă, dar și experților NATO, care au avut o contribuţie esenţială la trasarea direcțiilor de acțiune ale sistemului de apărare și elaborarea propriu-zisă a documentului.

Ministrul Şalaru a menţionat că Strategia Națională de Apărare este un ghid pentru reprezentanții instituțiilor direct implicate în asigurarea apărării, dar și un manual pentru cetățenii Republicii Moldova. „SNA-ul vine să întrerupă o perioadă de absență gravă în domeniul apărării și constituie un punct de pornire pentru un șir de acțiuni de reformare, modernizare și adaptare a sistemului de apărare la nou context geopolitic”, a spus ministrul Apărării.

Şeful echipei de reformă strategică a Apărării, responsabil pentru implementarea pachetului de asistență în cadrul Consolidării Capacității de Apărare (DCB), Keith A. Dunn, a declarat că elaborarea documentului este un prim pas în reforma sectorului de apărare.

Potrivit acestuia, urmează elaborarea Strategiei Militare — document care trebuie să conţină o analiză minuţioasă a necesităţilor reale pentru domeniul militar, structura forţelor armate, precum şi acoperirile bugetare. El a spus că echipa de experţi va continua să ofere asistenţă şi expertiză Ministerului Apărării în cadrul Pachetului DCB.

Documentul a fost prezentat membrilor comisiei de către Secretarul de Stat al Ministerului Apărării, Aurel Fondos, care s-a referit la conţinutul documentului, baza legală, importanţa acestuia, procesul de elaborare, precum şi la acţiunile care urmează a fi desfăşurate.

De asemenea, Secretarul de Stat a menţionat că proiectul a fost analizat şi dezbătut public de experţi în securitate şi apărare din mediul asociativ şi academic, recomandările cărora au fost incluse în SNA pentru îmbunătăţirea documentului.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare