English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Întrevederi bilaterale ale Ministrului Apărării la Roma, Italia

Întrevederi bilaterale ale Ministrului Apărării la Roma, Italia



CHIȘINĂU, 18 octombrie 2016 — Ministrul Apărării Anatol Şalaru şi omologul italian Roberta Pinotti au purtat astăzi discuţii referitoare la cooperarea bilaterală pe segment militar. Întrevederea a avut loc în marja Reuniunii Miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), care se desfășoară în perioada 17-19 octombrie curent la Roma, Italia.

Anatol Şalaru a mulţumit Guvernului italian pentru sprijinul logistic acordat contingentului Armatei Naţionale în operaţiunea KFOR din Kosovo şi s-a pronunţat pentru amplificarea raporturilor bilaterale dintre Republica Moldova şi Italia pe dimensiunea de apărare, precum şi pentru identificarea unor noi domenii de colaborare, importante pentru ambele instituţii ale apărării.

Tot astăzi, Anatol Şalaru s-a întâlnit cu ministrul Apărării al Turciei, Fikri Işik, cu care a discutat despre importanţa dezvoltării şi aprofundării cooperării bilaterale pe domeniul militar. Ministrul Apărării şi-a exprimat recunoştinţa pentru oportunităţile de perfecţionare profesională a militarilor Armatei Naţionale în instituţiile de profil din Turcia, în special în Centrul Regional de pregătire a Parteneriatului pentru Pace din Ankara.

De notat că ministrul Apărării Anatol Şalaru participă, în perioada 17-19 octombrie curent, la Reuniunea Miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), inițiativă în care țara noastră are statut de observator.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare