English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Arsenal de muniţii dezamorsat de geniştii Armatei Naţionale la Şerpeni

Arsenal de muniţii dezamorsat de geniştii Armatei Naţionale la Şerpeni


CHIŞINĂU, 7 decembrie 2016 — Geniştii Armatei Naţionale au lichidat 62 de obiecte explozive în luna noiembrie în localităţile din raioanele Ştefan-Vodă, Anenii Noi şi Hînceşti.

Potrivit locotenent-colonelului Serghei Chilivnic, şeful Serviciului Geniu din cadrul Comandamentului Forţelor Terestre, cel mai mare număr de muniţii depistat în perioada respectivă a fost în satul Şerpeni, raionul Anenii Noi. Obiectele explozive au fost găsite de localnici în timpul unor lucrări agricole în câmp.

Sursa a specificat că în rezultatul cercetărilor, echipa de genişti ai Batalionului de Geniu a identificat un proiectil de artilerie, calibru 150 mm, trei grenade RGD-5, patru mine antipersonal şi o bombă de aruncător de calibru 81 mm, dar şi 1200 de cartuşe, calibru 7,62 mm. Toate muniţiile erau de producţie sovietică şi germană, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

De notat că de la începutul anului, geniştii militari au distrus 657 de obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare