Ministerul Apararii
 
Acasă  Newsroom  Noutăți  Infanteriştii Brigăzii „Dacia” marchează ziua unităţii

Infanteriştii Brigăzii „Dacia” marchează ziua unităţii



CHIŞINĂU, 24 februarie 2017 — Brigada de infanterie motorizată „Dacia” din municipiul Cahul a sărbătorit astăzi 25 de ani de la creare. La ceremonia desfăşurată în unitatea militară au participat reprezentanţi ai corpului de comandă al Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, administraţiei publice locale, veterani, elevi, dar şi întregul efectiv militar şi civil al brigăzii.

Prezent la festivitate, viceministrul Apărării Gheorghe Galbura a felicitat pe toţi militarii în termen şi prin contract care timp de 25 de ani au executat serviciul în această unitate. „Cu efort, exemplu personal şi dedicaţie, toţi împreună au contribuit la dezvoltarea, modernizarea şi alinierea unităţii la standarde moderne. De la instruire şi testare a cunoştinţelor pe poligoanele naţionale şi multinaţionale, până la contribuţia sub drapelul Republicii Moldova la fortificarea păcii, fie în zona de securitate, fie în misiuni externe cu mandat internaţional — toate aceste reuşite se datorează dumneavoastră, militarii de ieri şi de azi ai Daciei”, a declarat Gheorghe Galbura.

Viceministrul Galbura a accentuat buna colaborare a unităţii cu administraţia publică locală din Cahul. „Este un exemplu de colaborare şi pentru alte garnizoane, dar şi de demonstraţie a faptului că militarii de aici au fost întotdeauna alături de comunitate, la solicitarea autorităţilor. Lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale în zona de sud, distrugerea obiectelor explozive, dar şi a pesticidelor — toate au fost desfăşurate de militarii din Cahul”, a spus oficialul.

La rândul său, comandantul Brigăzii „Dacia”, locotenent-colonel Nicolae Caisîn, a menţionat că din 1992 şi până în prezent, în unitate au fost instruiţi şi pregătiţi să înfrunte provocările vieţii mii de tineri din zona de sud a ţării. „Coeziunea şi spiritul de camaraderie creat între aceşti tineri, pregătiţi de un corp profesionist de comandanţi de orice nivel, au făcut ca despre Dacia să se vorbească de bine, nu doar la Cahul, ci şi la Chişinău, şi înafara ţării, acolo unde infanteriştii sudici au fost prezenţi”, a spus locotenent-colonelul Caisîn.

„Ne aşteaptă înainte vremuri bune, cu misiuni, exerciţii şi acţiuni care au un singur scop — să ne instruim, să fim mai pregătiţi, gata pentru a ne face datoria, oricând şi oriunde. Să dăm dovadă de spirit de camaraderie, de patriotism şi să nu uităm nici pentru o clipă că suntem în sprijinul cetăţenilor Republicii Moldova”, a adăugat comandantul unităţii.

În cadrul evenimentului, un grup de militari şi civili a primit diplome şi distincţii ale Armatei Naţionale.

Brigada de infanterie motorizată „Dacia” din Cahul a fost creată la 24 februarie 1992, prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

Marele Stat Major

Rețele de socializare