English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Instruire în comunicarea cu mass-media pentru militarii Armatei Naţionale

Instruire în comunicarea cu mass-media pentru militarii Armatei Naţionale



CHIŞINĂU, 28 noiembrie 2017 — Ofiţerii de relaţii publice şi personalul responsabil de comunicare cu mass-media din unităţile Armatei Naţionale şi instituţiile Ministerului Apărării participă, în perioada 28-30 noiembrie curent, la un curs de instruire în domeniul relaţiilor publice.

Activitatea este organizată de Serviciul informare şi comunicare cu mass-media al Direcţiei Management Instituţional, împreună cu o echipă mobilă de instruire din cadrul Comandamentului Forţelor Întrunite al NATO de la Napoli, în contextul eficientizării procesului de comunicare cu mass-media la nivelul unităţilor militare şi interacţiunea personalului responsabil de comunicare cu instituţiile de presă locale.

Secretarul de Stat al Ministerului Apărării, Aurel Fondos, a menţionat la deschiderea cursului că transmiterea operativă şi cu acurateţe a informaţiei despre activităţile Armatei Naţionale este importantă pentru menţinerea credibilităţii instituţiei de apărare în societate. „Ne dorim să avem ofiţeri de presă calificaţi, pregătiţi să răspundă nevoilor de informare la nivelul unităţilor militare şi sperăm că acest curs va fi unul util pentru dumneavoastră”, a spus Aurel Fondos.

Programul cursului cuprinde subiecte cu privire la principiile de comunicare cu mass-media, comunicarea în situaţii de criză, elaborarea comunicatelor de presă, organizarea conferinţelor de presă, elaborarea planurilor de comunicare, gestionarea reţelelor de socializare şi paginilor web, relaţiile publice în exerciţiile NATO. Instruirea cuprinde şi şedinţe practice de simulare a activităţilor de comunicare cu mass-media.

La evenimentul, organizat în premieră în acest format, participă 20 de militari ai Armatei Naţionale.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: aparat@army.md

Marele Stat Major

e-mail: secretariat@army.md

Rețele de socializare