English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Baza de Aviaţie de la Mărculeşti – 26 de ani de performanţă

Baza de Aviaţie de la Mărculeşti – 26 de ani de performanţă



CHIŞINĂU, 27 mai 2018 — Baza de Aviaţie de la Mărculeşti a împlinit 26 de ani de activitate. Cu această ocazie, pe platoul unităţii a avut loc o ceremonie aniversară, la care a participat Secretarul general de Stat, Radu Burduja, corpul de comandă al Armatei Naţionale, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, veterani, foşti comandanţi, militari şi angajaţi civili ai Bazei.

Secretarul general de Stat a felicitat efectivul unităţii, menţionând profesionalismul şi dedicaţia acestuia în executarea misiunilor stabilite de superiori. „Fiecare dintre militarii şi angajaţii civili ai unităţii, urmând exemplul foştilor comandanţi, au demonstrat pe parcursul celor 26 de ani de existenţă a bazei că sunt devotaţi meseriei, responsabili, perseverenţi şi, nu în ultimul rând, profesionişti în tot ceea ce fac zi de zi, fiind la datorie atât în ţară, cât şi peste hotare”, a spus Radu Burduja.

De asemenea, Secretarul general de Stat i-a asigurat pe militarii şi angajaţii civili ai Bazei de Aviaţie de tot sprijinul conducerii instituţiei de Apărare. „Aveţi toată susţinerea noastră. Noi vom depune efort pentru a vă crea cele mai bune condiţii de lucru, de pregătire, de antrenament, astfel încât să reuşim împreună să avem o armată mobilă, modernă, dotată cu echipament şi tehnică de ultimă generaţie, obiective pe care ne dorim să le realizăm prin implementarea Programului „Armata Profesională”, a adăugat Radu Burduja.

Cu ocazia aniversării şi în semn de apreciere a performanţelor în serviciu, un grup de militari ai unităţii a primit diplome şi distincţii ale Armatei Naţionale din partea conducerii Ministerului Apărării.

De asemenea, administraţia publică locală a donat un set de aparate de fitness şi echipament sportiv pentru efectivul unităţii.

Ulterior, orchestra Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova” a prezentat un program artistic, iar militarii Bazei au organizat o expoziţie de tehnică militară şi armament pentru oaspeţii prezenţi la ceremonie.

Baza de Aviaţie „Decebal” a fost creată, prin decretul preşedintelui Republicii Moldova, în mai 1992.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare