English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Pregătirea pentru noul an de studii, în atenţia conducerii Ministerului Apărării

Pregătirea pentru noul an de studii, în atenţia conducerii Ministerului Apărării



CHIŞINĂU, 13 august 2018 — Ministrul Apărării Eugen Sturza, însoţit de Secretarul de Stat Vladimir Iliev, a efectuat o vizită la Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, în cadrul căreia s-a documentat cu nivelul de pregătire al instituţiei pentru anul de studii 2018-2019.

Astfel, oficialii au inspectat obiectivele de infrastructură, în special sălile de clasă, biblioteca, cantina, blocurile sanitare şi căminele studenţeşti.

Ministrul Apărării a solicitat, în acest sens, conducerii academiei să asigure finalizarea cât mai curând a tuturor lucrărilor de pregătire a instituţiei, astfel încât odată cu demararea anului de instruire, academia să dispună de condiţii optime pentru studii.

Eugen Sturza s-a întâlnit cu tinerii înmatriculaţi recent în instituţie, care în prezent urmează cursul de integrare, şi a discutat despre preocupările acestora şi provocările iniţierii în arta militară.

La final, ministrul Sturza şi Secretarul de Stat Iliev au luat prânzul în cantina studenţească.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare