English
 Romana
Ministerul Apararii
Acasă  Newsroom  Noutăți  Militarii moldoveni se antrenează la poligonul Babadag din România

Militarii moldoveni se antrenează la poligonul Babadag din România



CHIŞINĂU, 5 septembrie 2018 — Militarii Armatei Naţionale participă la exerciţiul multinaţional „Platinum Eagle 2018”, care se desfăşoară în perioada 27 august — 9 septembrie curent, la centrul de instruire Babadag din România.

Potrivit comandantului contingentului, maior Vladislav Draguţa, scopul exerciţiului este creşterea interoperabilităţii şi pregătirea în comun a militarilor ţărilor participante pentru operaţiuni de menţinere a păcii.

Sursa a specificat că cei circa 60 de ofiţeri şi subofiţeri moldoveni din Batalionul 22 de menţinere a păcii, Brigada „Ştefan cel Mare” şi Baza militară de instruire a Armatei Naţionale execută trageri din armamentul din dotare, misiuni de acordare a primului ajutor în zonele de operaţii şi exersează proceduri de comandă şi control la nivel de subunitate.

Maiorul Draguţa a adăugat că în acest an, Armata Naţională participă la „Platinum Eagle 2018” şi cu 14 unităţi de tehnică de tip HMMWV, militarii moldoveni instruindu-se în comun cu cei din România, Bulgaria, Ucraina şi Statele Unite ale Americii.

De menţionat că antrenamentele fac parte dintr-un exerciţiu multinaţional amplu cu genericul „Black Sea Rotational Force 18” (BSRF 18), care are loc de două ori pe an.


© 2011 Ministerul Apărării.
Toate drepturile rezervate.

Infocentru

Ministerul Apărării

e-mail: [email protected]

Marele Stat Major

e-mail: [email protected]

Rețele de socializare